USR vrea să preia controlul Romsilva peste capul PSD și PNL

Scandalul uriaș declanșat de ministrul USR al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, privind reorganizarea Romsilva este pretextul perfect pentru ca oamenii USR să preia controlul regiei și să o „mărite” cât mai repede la bucăți și pe preț de dumping.

PUTEREA a semnalat recent că uliul USR care a aterizat la Mediu, adică ministra Diana Buzoianu, vrea să vândă afară, pe bucăți, Romsilva.

Toate cele patru partide aflate la guvernare vor să preia controlul Romsilva, deși până acum PNL a fost vioara întâi la regie, iar UDMR a ținut isonul, adică și directorul general și președintele CA au fost impuși de PNL cu sprijinul UDMR. Acum, ministrul USR al Mediului, Diana Buzoianu, sub pretextul că vrea un management performant, vrea ca USR să impună directorul general și cel puțin doi useriști să intre între cei cinci viitori membri ai bordului administrativ. În schimb, PNL nu vrea să renunțe la controlul regiei și vrea să-și mențină un om la conducere. Pe de altă parte, UDMR vrea să ai aibă cel puțin doi oameni în CA și directorul general adjunct. Însă, PSD a bătut cu pumnul în masa coaliției și a spus că vrea să impună directorul general și cel puțin doi membri în bordul administrativ. Așadar, toate cele patru partide aflate la guvernare se bat pentru a prelua conducerea Romsilva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Cele mai bune soluții se nasc din căutarea numitorului comun și nu din confruntare sau ideologii oarbe!

Senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu a participat la întâlnirea dintre reprezentanții administrației publice și ai mediului de afaceri din județul Argeș și Natalia Intotero, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. “Sunt multe probleme fierbinți care stau la intersecția dintre dezvoltare și mediu și pentru care găsirea punctului de echilibru a devenit urgență majoră. Astfel, pe […]

Citește mai mult...

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale!

Filarmonica Pitești, parte dintr-un eveniment dedicat excelenței muzicale! În 30–31 octombrie, județul Argeș găzduiește cea de-a XI-a ediție a Festivalului-Concurs Național „Premiile Muzicale Dinu Lipatti”, dedicat tinerelor talente și memoriei marelui pianist român. Pe 30 octombrie, Filarmonica Pitești găzduiește probele de concurs. Anul acesta, omagiul adus lui Dinu Lipatti a depășit granițele țării, evenimente dedicate […]

Citește mai mult...

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball!

Zi plină de baschet și surprize la Pitești Arena. Mâine este despre FC Argeș Basketball! Sâmbătă, în seara de Halloween, echipa de baschet a orașului nostru joacă un meci cu o miză uriașă în Liga Națională BCR. Alb-violeții înfruntă liderul la zi al clasamentului, CSO Voluntari, într-o partidă care va începe la ora 18:00, la […]

Citește mai mult...