USR, ”coupția ucide!”, nu-i așa? Dan Barna, la DNA!

Ani la rând, USR a urcat pe cele mai înalte culmi ale moralității. Dacă îi ascultai, aveai impresia că restul clasei politice era format din personaje desprinse din filmele cu mafioți, iar ei coborâseră direct din manualul de etică.

„Corupția ucide!” era refrenul preferat. Sentințele se dădeau pe Facebook, verdictele veneau înaintea anchetelor, iar prezumția de nevinovăție părea un moft rezervat doar celor care votau cu cine trebuie.

Numai că viața are un simț al umorului greu de egalat.

Fostul lider al USR, Dan Barna, a ajuns azi la DNA pentru a da explicații în dosarul vaccinurilor din perioada Covid. Același dosar în care procurorii cercetează modul în care au fost făcute achizițiile de vaccinuri în perioada pandemiei și în care sunt urmăriți penal mai mulți foști demnitari implicați în deciziile de atunci.

Dintr-odată, discursul s-a schimbat. Nu mai vedem conferințe dramatice despre „statul capturat”, nu mai auzim sloganuri rostite cu patos și nici apeluri la demisii în direct pe Facebook. Acum se vorbește despre explicații, contexte, proceduri și situații excepționale.

Cei care cereau odinioară demisii la simpla apariție a unui dosar descoperă, peste noapte, că într-un stat de drept contează probele, ancheta și prezumția de nevinovăție. Exact principiile pe care le uitau atunci când ținta era adversarul politic.

În politică, e ușor să porți halatul alb al neprihănirii cât timp reflectorul luminează doar spre ceilalți. Mai greu este când lumina se întoarce și spre propria curte.

Până la urmă, se pare că sloganul „Fără penali în funcții publice” are nevoie și de o anexă: „…dar cu prezumția de nevinovăție doar când ne privește pe noi.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...