Una dintre cele mai mari sărbători creştine a fost marcată la Piteşti prin vernisajul expoziţiei „IconArT – artă tradițională iconografică”

 

Centrul Cultural Pitești, a organizat săptămâna trecută un atelier de pictură icoane pe lemn, atelier pe care l-a  oferit  copiilor, căci prin ochii lor trece sfinţenia. Toate icoanele realizate de copiii participanţi, sub îndrumarea restauratorilor de la Muzeul Goleşti, au constituit subiectul unei expoziţii cu o imensă încărcătură creştină şi spirituală. Expoziţia „IconArT – artă tradițională iconografică” a fost vernisată de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai mari sărbători creştine şi a reprezentat un excellent mod de a vedea lumea creştină în profunzimea ei, prin ochii copiilor.

Lucrările vor fi expuse timp de două ore, în Piața Primăriei, așa încât orice trecător să le poată admira și să poată lua cu el, pentru întreaga zi, un strop de pace și bucurie duhovnicească din contemplarea chipului Maicii Domnului, zugrăvit pe lemn de mâinile copiilor piteșteni.

Centrul Cultural Pitești  doreşte să permanentizeze această manifestară culturală, spiritual şi artistică şi să organizeze un astfel de atelier în fiecare an astfel încât tot mai mulţi copii să aibă acces la acest atelier educativ .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...