Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite icoane făcătoare de minuni din lumea ortodoxă, cea a Maicii Domnului „Mângâietoarea”, de pe Sfântul Munte Athos, a ajuns la Catedrala Ortodoxă “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mioveni

Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite icoane făcătoare de minuni din lumea ortodoxă, cea a Maicii Domnului „Mângâietoarea”, de pe Sfântul Munte Athos, a ajuns la Catedrala Ortodoxă “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mioveni
Icoana Maicii Domnului „Mângâietoarea” face parte dintre multele icoane făcătoare de minuni, pe care le păstrează cunoscuta Mânăstire Vatoped din Sfântul Munte Athos.

Icoana este o frescă din secolul al XIV-lea, despre care se spune că e nefăcută de mână omenească, deoarece s-a săvârșit în forma de astăzi, prin harul lui Dumnezeu: Maica Domnului și Pruncul și-au schimbat forma feței și poziția corpului.

Minunea icoanei s-ar fi petrecut în 21 ianuarie 1320 (de aceea, este și cinstită, în chip deosebit, la această dată).

Starețul mănăstirii a dat portarului cheile să deschidă poarta, dar icoana Maicii Domnului, pictată pe zidul bisericii, s-a însuflețit deodată, iar Născătoarea de Dumnezeu a zis cu voce tare: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați-vă pe ziduri și alungați mai întâi pirații!”.
Atunci, Pruncul Iisus și-a întins mâna și a acoperit gura Maicii Sale, în semn de tăcere, zicând: „Nu, Maica Mea, nu le spune. Lasă-i să fie pedepsiți după cum merită, căci și-au lăsat neîmplinite datoriile lor călugărești!”. Atunci, Maica Domnului a îndepărtat mâna Pruncului, coborând-o de la gura sa, și, îndreptându-și capul spre dreapta, a zis starețului a doua oară: „Nu deschideți astăzi porțile mănăstirii, ci urcați-vă pe ziduri și alungați pirații ascunși pe țărm!” Apoi, a continuat: „Luați aminte și pocăiți-vă, căci Fiul meu s-a mâniat pe voi!”. Și-a zis iarăși: „Astăzi nu deschideți porțile mănăstirii!”.

După această minunată descoperire a milei Născătoarei de Dumnezeu către oameni, icoana de pe zidul mănăstirii ar fi rămas în poziția aceea, diferită de cea dintâi, spre aducere aminte: chipul Fecioarei – plin de blândețe și de milă, în timp ce chipul Pruncului are o privire aspră, de Judecător.

Credincioșii se pot închina la ea, în perioada 23-30 octombrie 2023.
Iată și programul liturgic:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești organizează joi, 12 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, Gala Tinerilor Dirijori UNMB. Alături de orchestra simfonică a instituției și de solistul Răzvan Stoica participă, ca dirijori, Nicole Dumitrașcu și Mihnea Dușcă. În program: Mendelssohn – uvertura „Hebridele” și „Concertul pentru vioară în mi minor” și Schubert – „Simfonia nr. 6 […]

Citește mai mult...

PNL va fi executat silit de ANAF pentru recuperarea a peste 14 milioane de lei. Ce spune Fiscul

PNL va fi executat silit de ANAF pentru recuperarea a peste 14 milioane de lei. Ce spune Fiscul Partidul Național Liberal va fi executat silit de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru recuperarea sumei de peste 14 milioane de lei pe care trebuie să o restituie bugetului de stat. Anunțul vine după ce formațiunea […]

Citește mai mult...
Ion Minzina2

Ion Mînzînă, în vizită la Spitalul de Boli Cronice Călinești. Ce investiții și proiecte sunt pregătite

Ion Mînzînă, în vizită la Spitalul de Boli Cronice Călinești. Ce investiții și proiecte sunt pregătite Spitalul de Boli Cronice Călinești continuă procesul de modernizare, iar printre proiectele analizate de conducerea unității și Consiliul Județean Argeș se află extinderea serviciilor de recuperare medicală. Președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă, a mers la spital împreună cu administratorul […]

Citește mai mult...