
Spitalul Orășenesc Mioveni își extinde echipa medicală prin venirea dr. Raul-Filip Mureșan, medic specialist în Ortopedie-Traumatologie, cu experiență în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor aparatului locomotor.
Noul specialist se ocupă de evaluarea și tratamentul pacienților cu dureri articulare, fracturi, entorse, luxații, leziuni sportive și afecțiuni degenerative ale articulațiilor, inclusiv probleme ale piciorului și gleznei, precum monturile (hallux valgus) și pintenii calcaneeni.
Dr. Raul-Filip Mureșan este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, promoția 2016, și și-a efectuat pregătirea în rezidențiat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. Experiența sa profesională include activitatea desfășurată în cadrul Spitalului CF Craiova, precum și în unități medicale private, printre care Medicover, UroScan și MedLife Sama Craiova.
Pe lângă activitatea medicală, acesta este cadru didactic universitar la Disciplina de Anatomie din cadrul UMF Craiova. Pregătirea sa include și stagii de specializare internațională, respectiv un program de fellowship în Ortopedie-Traumatologie la Bezmialem University Hospital din Istanbul, Turcia, și formare avansată în artroscopie prin intermediul British Orthopaedic Foot & Ankle Society (BOFAS), în Marea Britanie.
Printre principalele sale domenii de interes se numără chirurgia artroscopică, traumatologia sportivă, tratamentul fracturilor și al afecțiunilor articulare degenerative, precum și artroplastia de șold și genunchi.
Prin venirea dr. Raul-Filip Mureșan, Spitalul Orășenesc Mioveni continuă să își consolideze echipa de specialiști și să dezvolte serviciile medicale oferite pacienților.
📞 Programări la Ambulatoriul Integrat al Spitalului Orășenesc Mioveni: 0372.791.212 / 0730.013.974.



