Ca și în urmă cu doi ani de zile, Complexul Sportiv Național Bascov-Budeasa va găzdui o competiție internațională unde sunt așteptați sportivi din toată lumea. Este vorba despre Campionatul Mondial de kaiac-canoe care se va desfășura vara aceasta la baza nautică din Bascov. Din păcate, fix ca acum doi ani de zile, drumul pe care trebuie să-l parcurgă sportivii până acolo este într-o stare foarte proastă. O combinație ciudată de Drum Comunal cu Drum Județean, acesta a dovedit incapacitatea autorităților județene de a se ocupa de o problemă deloc complicată. Președintele PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu, spune că este intolerabil ca și anul acesta o bucată de drum să ne facă din nou de râs. Asta în condițiile în care competiția în sine va fi, probabil, gestionată și organizată la superlativ la CSN Bascov-Budeasa, așa cum s-a întâmplat și în 2015.
Un drum din Argeș ne face de râs la campionatul mondial de kaiac-canoe

AGVPS contraatacă după declarațiile neavenite ale ministrei Diana Buzoianu: „Când infractorii strigă «infractorii»!”
AGVPS contraatacă după declarațiile neavenite ale ministrei Diana Buzoianu: „Când infractorii strigă «infractorii»!” Conducerea Asociația Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AGVPS) reacționează dur după ce ministra demisă a Mediului Diana Buzoianu a catalogat gestionarii fondurilor cinegetice drept „infractori”. Președintele executiv al organizației, Mugurel Drăgănescu, o acuză că a etichetat în mod nedrept drept „infractori” […]
Citește mai mult...
11 iulie, Ziua Inspecției Muncii. 27 de ani de la înființarea instituției în structura sa actuală
La 11 iulie este marcată Ziua Inspecției Muncii, prilej cu care se împlinesc 27 de ani de la înființarea instituției în structura sa actuală, reglementată prin Legea nr. 108/1999. Momentul aniversar aduce în prim-plan rolul Inspecției Muncii în asigurarea respectării legislației muncii și a cadrului legal în domeniul relațiilor de muncă, precum și în protejarea […]
Citește mai mult...
USR, ”coupția ucide!”, nu-i așa? Dan Barna, la DNA!
Ani la rând, USR a urcat pe cele mai înalte culmi ale moralității. Dacă îi ascultai, aveai impresia că restul clasei politice era format din personaje desprinse din filmele cu mafioți, iar ei coborâseră direct din manualul de etică. „Corupția ucide!” era refrenul preferat. Sentințele se dădeau pe Facebook, verdictele veneau înaintea anchetelor, iar prezumția […]
Citește mai mult...