Ultima săptămână din iulie, cu temperaturi uşor mai scăzute decât cele obişnuite

Caniculaarau

Ultima săptămână din iulie, cu temperaturi uşor mai scăzute decât cele obişnuite
Temperaturile vor fi în general apropiate de normal în această săptămână, vor deveni uşor mai coborâte decât în mod obişnuit în intervalul 20-27 iulie, iar începutul lunii august va aduce din nou temperaturi uşor peste mediile climatologice, în timp ce precipitaţiile vor fi excedentare în unele regiuni până la sfârşitul lunii iulie şi deficitare în cea mai mare parte a ţării în perioada 27 iulie – 3 august, potrivit estimărilor meteorologice actualizate publicate marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Pentru săptămâna 13-20 iulie, meteorologii estimează că valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei în regiunile vestice, iar în restul ţării vor fi, în general, apropiate de normal. Regimul pluviometric va fi excedentar în zonele montane şi local în regiunile sudice şi sud-estice, în timp ce în celelalte zone cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de mediile climatologice.

În intervalul 20-27 iulie, temperaturile medii vor coborî sub valorile normale în toate regiunile ţării, abaterea termică negativă fiind mai accentuată în sud-est. Cantităţile de precipitaţii vor fi peste normal în regiunile sud-estice, iar în rest se vor situa, în general, în jurul valorilor specifice perioadei.

Pentru săptămâna 27 iulie – 3 august, temperatura medie a aerului va fi uşor peste normal în jumătatea vestică a ţării, în special în regiunile vestice, iar în celelalte zone valorile vor fi apropiate de mediile climatologice. În schimb, regimul pluviometric va avea tendinţă de deficit în cea mai mare parte a ţării, mai ales în zonele montane.

În ultima săptămână analizată, 3-10 august, mediile valorilor termice vor fi uşor peste cele specifice perioadei în majoritatea regiunilor, cu valori mai ridicate în vestul ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale la nivelul întregii ţări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni

Înscrieri pentru screening pulmonar gratuit în orașul Mioveni Primăria Orașului Mioveni informează persoanele eligibile că luni, 19 octombrie 2026, între orele 08:30 și 11:30, se organizează înscrieri pentru investigații medicale gratuite în cadrul proiectului „Screeningul cancerului pulmonar – Program Național de Depistare Precoce”. Înscrierile se fac la parterul blocului V2B, lângă Poliția Locală Mioveni. Programul […]

Citește mai mult...
calorifer maini se incalzesc

Ajutoare pentru încălzire la Pitești. Cererile se depun din 19 octombrie

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești începe, pe 19 octombrie 2026, primirea cererilor pentru acordarea ajutoarelor de încălzire aferente sezonului rece 2026–2027. Sprijinul se adresează familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse și poate fi acordat pentru încălzirea cu energie termică în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi și petrolieri. Ajutoarele […]

Citește mai mult...

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...