Turul României 2025 la ciclism revine în Argeș

Turul României 2025 la ciclism revine în Argeș

Etapa 2: Pitești – Topoloveni – Pucioasa – Pasul Dichiu | 172 km

Pe 11 septembrie, Piteștiul devine centrul ciclismului românesc, găzduind startul celei mai spectaculoase etape din Turul României – „etapa regină”, cu un traseu de 172 km și final în cățărare, unic în competiție.

În perioada 10-14 septembrie 2025, Turul României – cel mai important eveniment ciclist al anului – va străbate țara pe o distanță de peste 830 km. Convoiul ciclist pornește din Craiova, însă a doua zi, joi, 11 septembrie, Argeșul devine scena principală.

La ora 9:45, Piața Primăriei din Pitești va fi punctul de plecare al etapei, marcând revenirea competiției în municipiu după o absență de 18 ani. Peste 150 de cicliști vor pedala prin inima județului, urmând traseul DN7 până la Topoloveni, apoi pe Valea Cârcinovului (DJ 702), trecând prin localitățile argeșene Priboieni, Beleți-Negrești, Dobrești, Boțești, înainte de a intra în județul Dâmbovița și de a continua către spectaculosul Pas Dichiu (Masivul Bucegi).

Astfel, județul Argeș nu este doar gazdă, ci și protagonist al uneia dintre cele mai pitorești și dificile etape din Turul României 2025.

Competiție pentru amatori – King of the Road

Înainte de sosirea plutonului profesionist, între orele 11:00 – 13:30, cicliștii pasionați vor avea ocazia să trăiască atmosfera competiției în cursa „King of the Road – Dichiu”. Pe un traseu de 14 km în urcare, între Cabana Valea Șipotului și Cabana Dichiu, amatorii se vor bucura de o experiență unică, pe unul dintre cele mai spectaculoase segmente de cățărare din România.

Invităm publicul pe traseu!

Argeșenii și toți iubitorii de sport sunt așteptați de-a lungul traseului să-i încurajeze pe cicliști și să transforme această etapă într-o adevărată sărbătoare a comunității. Piața Primăriei Pitești va fi punctul de plecare al spectacolului sportiv, dar atmosfera va fi la fel de intensă și în localitățile de pe parcurs, unde spectatorii pot susține plutonul internațional.

Program Turul României 2025

9 septembrie – Prezentarea echipelor | Craiova

10 septembrie – Etapa 1: Craiova – Târgu Cărbunești – Horezu – Râmnicu Vâlcea | 175 km

11 septembrie – Etapa 2: Pitești – Topoloveni – Pucioasa – Pasul Dichiu (Piatra Arsă) | 172 km

12 septembrie – Etapa 3: Brașov – Întorsura Buzăului – Sărata Monteoru – Buzău | 180 km

13 septembrie – Etapa 4: Buzău – Brăila – Însurăței – Slobozia | 212 km

14 septembrie – Etapa 5: Circuit în București | 95 km

Competiția, organizată de Federația Română de Ciclism, alături de Agenția Națională pentru Sport și Auchan România, va putea fi urmărită live pe Prima Sport și online pe www.turulromaniei.ro, iar rezumatele zilnice vor fi difuzate de TVR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...