Sunt oameni care strălucesc în întuneric și le luminează existența semenilor lor chiar și în vremuri tulburi

Un astfel de om este si medicul Dinescu Alexandru Stefan și colectivul medical de la spitalul Covid, Valea Iașului, care au reușit să le facă pacientilor Covid viața mai ușoară și să le readucă speranța în suflet.

În semn de respect și recunoștintă Ioana și Robert Avram, doi pacienti Covid, au mulțumit public pentru tratamentul de care au avut parte la Valea Iașiului.
Aceștia au postat un mesaj de mulțumire extrem de emoționant dar și plin de speranță arătând lumii că oamenii pot face minuni atunci când sufletul lor este curat.
 
„Domnule doctor Dinescu Alexandru Ștefan, vă mulțumesc!
Există pe lumea aceasta oameni în fața cărora nu ai cum să nu te înclini și toți trebuie să știe de existența lor!
        Pe data de 1 iulie eu și șoțul meu am fost diagnosticați cu Covid19, primul sentiment a fost de furie, neînțelegere, neputiință… Am fost internată la spitalul de pneumoftiziologie Sf. Andrei din Valea Iașului, câti au auzit oare de acest spital? Ei, vreau să știți că acolo există o echipă de oameni profesioniști cum nu am mai întâlnit și nu am auzit să existe pe la noi, de la medici, asistente, infirmiere, îngrijitoare… în fiecare zi venea la noi un înger a cărui față nu o vedeam niciodată datorită echipamentelor de protecție împotriva Covid 19. Profesionalismul său și al echipei spitalului a făcut ca această perioadă dificilă din viața noastră să fie depășită mult mai ușor. Momentul care m-a impresionat până la lacrimi și va rămâne pentru totdeauna în memoria mea a fost la externare, atunci când în fața spitalului la distanță, lângă ambulanța care urma să ne transporte acasă ne aștepta cel pe care încercam să mi-l imaginez de fiecare dată când venea în salon. îngerul era om, doctorul Dinescu Alexandru Ștefan. Vă mulțumesc frumos, domnule doctor! Mulțumesc frumos doamnei asistente, Sorina, cea care mi-a recoltat testul înainte de externare, deși muream de frică și întreg personalului! În spatele chipurilor acoperite sunt OAMENI!”
La externarea celor doi, medicul Dinescu Alexandru Ștefan i-a așteptat lângă ambulanță dezvelindu-și chipul blând,urându-le multă sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...