Străinii au aflat, în sfârșit, unde este adevărata casă a lui Dracula

Contele Dracula este unul dintre cele mai universale personaje fictive și are o legătură cu realitatea în figura lui Vlad Țepeș, domnitor în Țara Românească, care a trăit în secolul al XV-lea. În inima acestei regiuni se află Cetatea Poenari, care a fost ridicată la ordinul lui Ţepeş şi care este adevărata casă a personajului istoric care a dat naştere legendei vampirului.
După cum informează un reportaj din ziarul „The Sun”, Cetatea Poenari a fost abandonată și ulterior zguduită de o serie de cutremure în anii 1900, care au distrus o mare parte din edificiu.

După o lungă restaurare, se va deschide publicului pentru prima dată. Adrian Bughiu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, speră să atragă 300.000 de turiști în primul an de deschidere.

Cornel Popescu, managerul Muzeului Județean Argeș, spune că Poenari este „adevăratul” castel al lui Vlad Țepeș, nicidecum Castelul Bran, monument național din Transilvania, despre care Popescu spune că nu are nicio legătură cu personajul.

„Vlad Țepeșul, Dracula, a domnit de trei ori. În timpul celui de-a doua domnii a construit doar trei monumente: mănăstirile Comana și Snagov și cetatea Poenari”, spune Popescu.

„Castelul Bran nu are nicio legătură cu Vlad Țepeș. Nu el a construit acel castel, este doar o strategie de marketing pentru turism. Adevăratul castel al lui Vlad Țepeș este Cetatea Poenari”, adaugă el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Duminică trecem la ora de iarnă! Ora 04:00 devine ora 03:00!

România va reveni oficial la ora Europei de Est (ora de iarnă) în ultimul weekend din luna octombrie. Schimbarea se va produce în noaptea de sâmbătă spre duminică, respectiv 24 spre 25 octombrie 2026, când ora 04:00 va deveni ora 03:00, transformând cea mai lungă zi din an într-una de 25 de ore. Această modificare […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: „Avem Guvern! Să fie cu folos pentru România, să fie cu folos pentru Argeș!”

Imediat după instalarea Guvernului Luca Niculescu, Simona Bucura-Oprescu, deputat de Argeș al PSD și chestor al Camerei Deputaților, a transmis de la Palatul Parlamentului care sunt prioritățile imediate ale noului Executiv. „Avem guvern! Acum, la treabă! Rectificarea bugetară, elaborarea bugetului pentru 2027, susținerea economiei și stabilitate pentru fiecare român sunt priorități imediate! Să fie cu […]

Citește mai mult...

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...