Ștafeta Veteranilor ajunge la Pitești

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, miercuri, startul celei de-a XIII-a ediții a Ștafetei Veteranilor Invictus, care se va desfășura între între 1 și 25 octombrie.

‘Joi, Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum pentru cea de-a XIII-a ediție. Inițiat în anul 2014 de voluntarii Invictus România, proiectul a crescut an de an, reunind comunități din întreaga țară în jurul unei misiuni comune: păstrarea vie a memoriei eroilor României și promovarea valorilor naționale prin voluntariat și sport’, se arată într-un comunicat al MApN transmis AGERPRES.

Startul oficial va avea loc la Monumentul Eroilor Patriei, din fața Universității Naționale de Apărare ‘Carol I’ din București. Participanții sunt așteptați începând cu ora 08:15, iar ceremonia de deschidere va începe la ora 08:30.

Primele trei tronsoane vor porni împreună, purtând simbolic cele trei ștafete, în culorile Drapelului Național – albastru, galben și roșu, iar alergătorii vor parcurge împreună traseul de la Monumentul Eroilor Patriei până la Palatul Elisabeta, unde vor fi primiți de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală Principele Radu, precizează sursa citată.

De la Palatul Elisabeta, cele trei ștafete se vor despărți și își vor continua drumul prin țară: Traseul Albastru către Pitești, Traseul Galben către Târgoviște și Traseul Roșu către Lehliu Gară.

Între 1 și 25 octombrie, voluntari Invictus, militari activi și în rezervă, veterani, militari răniți în teatrele de operații, sportivi, studenți, elevi, profesori și membri ai comunităților locale vor purta ștafetele, în alergare sau pe bicicletă, pe mii de kilometri, informează MApN.

Pe fiecare dintre cele trei trasee, participanții se vor opri la monumente și cimitire ale eroilor, unde vor avea loc momente de reculegere și ceremonii simbolice de predare-primire a ștafetei.

‘Pe monumentele întâlnite de-a lungul drumului sunt înscrise numele celor care au făcut sacrificiul suprem pentru România. Ștafeta Veteranilor le readuce simbolic în atenția comunităților și îi aduce împreună pe cei care aleg să nu uite’, se menționează în comunicat.

După mii de kilometri parcurși prin sate și orașe, peste câmpii și munți, cele trei trasee se vor reuni la Carei, în 25 octombrie, de Ziua Armatei României, loc cu o semnificație aparte în memoria eliberării teritoriului național în anul 1944.

‘Ștafeta Veteranilor este construită, an după an, prin voluntariat. Din 2014, proiectului i s-au alăturat oameni din întreaga țară care au ales să alerge, să pedaleze, să organizeze, să sprijine sau pur și simplu să întâmpine ștafeta atunci când aceasta ajunge în comunitatea lor. Și în acest an, participarea este deschisă tuturor. Cei care doresc să se alăture pot parcurge un tronson întreg, pot alerga sau pedala doar câțiva kilometri ori pot veni să îi întâmpine și să îi încurajeze pe voluntari de-a lungul traseului’, transmite MApN.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni a obținut locul al II-lea la Gala „Topul Firmelor din Argeș”

Societatea Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni s-a numărat printre firmele premiate la cea de-a XXXI-a ediție a Galei „Topul Firmelor din Argeș”, obținând locul al II-lea la categoria Servicii. Evenimentul, organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, s-a desfășurat miercuri, 14 octombrie 2026, la Complexul Star Plaza din Bascov și a adus în […]

Citește mai mult...

Circulație închisă temporar pe strada Schitului pentru lucrări de asfaltare

Societatea Apă Canal 2000 SA aduce la cunoștință că în perioada 12 – 16 octombrie 2026, între orele 9 – 15, circulația rutieră va fi întreruptă pe strada Schitului din municipiul Pitești. Restricția este necesară pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare și aducere la starea inițială a părții carosabile ce a fost afectată de execuția lucrărilor de […]

Citește mai mult...

Circulație restricționată pe strada Tineretului, din municipiul Piteşti, pentru lucrări la reţeaua de canalizare

Societatea Apă Canal 2000 SA aduce la cunoștință că, începând cu data de 12.10.2026, se vor executa lucrări de reabilitare a rețelei de canalizare pe strada Tineretului, în cadrul contractului de lucrări CL5.2A „Reabilitarea şi extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare în municipiul Piteşti“ – Zona Centru. „Pentru execuția lucrărilor este necesar ca […]

Citește mai mult...