Solidaritate la Mioveni: 5.000 de euro strânși pentru tratamentul lui Ayan

Solidaritate la Mioveni: 5.000 de euro strânși pentru tratamentul lui Ayan

Primarul orașului Mioveni, Aurel Costache, a anunțat că suma de 5.000 de euro, colectată în urma unui spectacol caritabil și prin donațiile depuse la Primărie, Sala Sporturilor și Centrul Cultural Mioveni, a fost predată părinților lui Ayan. Acești bani vor fi folosiți pentru transplantul de celule stem la o clinică din Slovacia, oferindu-i copilului o șansă reală la o evoluție medicală mai bună.

Conducerea Primăriei a transmis mulțumiri tuturor celor care au contribuit la strângerea fondurilor, inclusiv Consiliului Județean Argeș, Centrului „Doina Argeșului”, artiștilor, ansamblurilor participante, Serviciilor Edilitare și Generale, Asociației „Împreună pentru orașul Mioveni”, Centrului de recuperare „Deschidem Inimi”, Spitalului Orășenesc și Centrului Cultural Mioveni.

Tratamentul necesită investiții suplimentare: pe lângă primul transplant de 5.000 de euro, urmează cel puțin două proceduri de câte 3.500 de euro. Persoanele care doresc să continue să susțină cazul îl pot face prin transfer bancar, Revolut sau în urnele de donații amplasate la Primărie, Servicii Edilitare și Centrul Cultural Mioveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Noi plecări voluntare la Dacia, din zona de inginerie

Aproximativ 200 de ingineri și specialiști din cadrul Centrului Tehnic Titu și din cadrul Automobile Dacia vor putea să beneficieze de sume importante de bani în cadrul unei campanii de plecări voluntare inițiate de companie. Potrivit unor surse din interiorul Dacia, campania face parte din programul Renault Group de reducere a personalului din zona de […]

Citește mai mult...

Festivalul Internațional de Teatru în Stradă PISTF revine la Pitești, cu ediția a IV-a!

Festivalul Internațional de Teatru în Stradă PISTF revine la Pitești, cu ediția a IV-a! În primul weekend al verii, Piteștiul devine, din nou, scenă deschisă pentru spectacolele de teatru în aer liber, prin desfășurarea celei de-a patra ediții a Festivalului Internațional de Teatru în Stradă – Pitești International Street Theatre Festival (PISTF), în perioada 5 […]

Citește mai mult...

Piteștiul este pe harta marilor evenimente de MMA din România!

Piteștiul este pe harta marilor evenimente de MMA din România! Sâmbătă, 6 iunie 2026, de la ora 19:00, la Pitești Arena, va avea loc HEROES 15 – PASCU vs RAMBO, prima gală profesionistă de MMA organizată în municipiul Pitești. Acest eveniment sportiv de anvergură aduce în fața publicului unii dintre cei mai valoroși și apreciați […]

Citește mai mult...