Sistem modern de lavaj și drenaj intracranian utilizat în premieră în județul Argeș. SJU Pitești, a doua unitate medicală din România care utilizează această tehnologie

SpitalJudetean

Sistem modern de lavaj și drenaj intracranian utilizat în premieră în județul Argeș. SJU Pitești, a doua unitate medicală din România care utilizează această tehnologie

La finele săptămânii trecute, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești a fost realizată, în premieră la nivelul județului Argeș, o intervenție neurochirurgicală utilizând un sistem modern de lavaj și drenaj intracranian, unitatea medicală devenind astfel a doua din România care folosește această tehnologie.

Intervenția a fost efectuată de dr. George Constantin Mihalache, medic primar neurochirurg, și a durat aproximativ o oră.

Sistemul utilizat, IRRAflow, permite efectuarea simultană a lavajului și drenajului intracranian prin intermediul unui cateter cu lumen dublu și oferă monitorizarea continuă a presiunii intracraniene, cu posibilitatea reglării parametrilor terapeutici și setării unor praguri de avertizare. Tehnologia integrează irigarea automată controlată, drenajul fluidelor și monitorizarea continuă a presiunii intracraniene într-un singur sistem.

„Dispozitivul este reprezentat de un cateter cu două canale, prin unul realizându-se lavajul, iar prin celălalt, drenajul. Printr-un canal se
realizează irigarea, iar prin celălalt, resorbția lichidului de lavaj”, a explicat dr. Mihalache.

Primul pacient care a beneficiat de această procedură a fost un bărbat în vârstă de 82 de ani, care s-a prezentat în Unitatea de Primiri Urgențe cu tulburări de echilibru și accentuarea tabloului psihic.

„Investigațiile imagistice au demonstrat existența unui hematom subdural cronic, cu efect de compresie cerebrală și indicație chirurgicală”, a
precizat medicul neurochirurg.

Deși intervenția i-a fost recomandată încă de la prima evaluare, pacientul, cu multiple afecțiuni asociate, a refuzat inițial tratamentul, revenind după două zile, moment în care a fost efectuată intervenția chirurgicală.

Operația s-a desfășurat sub anestezie generală și a constat în evacuarea hematomului și montarea sistemului de lavaj și drenaj.

„S-a practicat o gaură de trepan, urmată de evacuarea hematomului și montarea sistemului de lavaj și drenaj”, a declarat dr. Mihalache.

Sistemul a fost menținut postoperator timp de 24 de ore, perioadă în care evoluția pacientului a fost atent monitorizată.

„Lichidul de lavaj evacuat a devenit progresiv clar, motiv pentru care drenajul a fost ulterior suprimat. Evoluția clinică a fost excelentă, pacientul fiind fără deficite neurologice și cu ameliorarea semnificativă a stării clinice”, a explicat dr. Mihalache.

Pacientul urmează să fie externat după șase zile de spitalizare.

Potrivit medicului, principalele avantaje ale sistemului sunt controlul permanent al presiunii și volumului de lavaj, reducerea riscului de supraîncărcare lichidiană, monitorizarea continuă a presiunii intracraniene și eliminarea necesității efectuării unui lavaj manual repetitiv:„Monitorizarea continuă a presiunii intracraniene este foarte importantă și pentru medicul ATI, care poate adapta terapia pacientului în funcție de valorile afișate în timp real”.

Dispozitivul IRRAflow a fost pus la dispoziția echipei medicale în regim demonstrativ. Conform prezentării tehnice, sistemul poate fi utilizat în
managementul mai multor patologii neurochirurgicale, inclusiv hematoame
subdurale cronice, hemoragii intraventriculare, hemoragii subarahnoidiene, ventriculite și abcese cerebrale. Utilizarea acestui sistem este rezervată cazurilor atent selecționate, având în vedere complexitatea tehnologiei și particularitățile fiecărui pacient, dar și costurilor pe care le implică.

Succesul intervenției a fost posibil și datorită colaborării multidisciplinare. Intervenția a fost realizată de dr. George Constantin Mihalache, medic primar neurochirurg în cadrul Spitalul Județean de Urgență Pitești, cu sprijinul echipei ATI, anestezia fiind realizată de dr. Luminița Galbenu, precum și al personalului din Blocul Operator, implicat în desfășurarea și monitorizarea procedurii. În prezent, pacientul se află sub supravegherea și îngrijirea echipei Secției de Neurochirurgie, evoluția acestuia fiind favorabilă.

Utilizarea acestui sistem în cadrul SJU Pitești marchează un nou pas pentru dezvoltarea serviciilor medicale oferite de către unitate
pacienților din județul Argeș și nu numai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...