Simona Bucura Oprescu: “Responsabilitate, solidaritate și acțiune concretă pentru oameni!”

Deputatul PSD De Argeș Simona Bucura Oprescu, anunță începerea unei noi sesiuni parlamentare, iar cel mai important obiectiv fiind adoptarea bugetului de stat pentru anul 2026.

Astăzi am început o nouă sesiune parlamentară, cel mai important obiectiv fiind adoptarea bugetului de stat pentru anul 2026. Ne dorim un buget care să asigure măsuri de sprijin pentru cei mai vulnerabili dintre noi, dar și continuarea investițiilor vitale la nivel județean și local, investiții care înseamnă dezvoltare, servicii mai bune pentru oameni și locuri de muncă.
La Camera Deputaților prioritățile #PSD sunt clare:
Eliminarea CASS pentru #mamele aflate în concediu de creștere a copilului
Eliminarea CASS pentru veteranii și văduvele de război, invalizi, foști deținuți politici și personalul monahal
Spunem NU eliminării scutirii de impozit pentru persoanele cu handicap grav și accentuat
Reglementarea mai clară a serviciilor de utilitate publică, în interesul cetățenilor
În același timp, alături de colegii din Senat, susținem adoptarea Legii privind #femicidul cât mai rapid. Violența extremă împotriva femeilor trebuie combătută prin legi ferme și măsuri eficiente!
Responsabilitate, solidaritate și acțiune concretă pentru oameni!
” , a transmis deputatul PSD De Argeș Simona Bucura Oprescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-au deschis înscrierile pentru „Toamna piteșteană” 2026

S-au deschis înscrierile pentru „Toamna piteșteană” 2026 Culori, arome, produse tradiționale și atmosfera inconfundabilă a toamnei vor reveni în centrul Piteștiului. „Toamna piteșteană” 2026, ajunsă la cea de-a XX-a ediție, se va desfășura între 24 septembrie și 11 octombrie. Primăria Municipiului Pitești anunță că producătorii și comercianții care doresc să participe la eveniment se pot […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiști după ce a găsit un card bancar pe care l-a folosit fără drept, pentru mai multe cumpărături

Reținut de polițiști după ce a găsit un card bancar pe care l-a folosit fără drept, pentru mai multe cumpărături În ziua de 20 august 2026, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că în ziua de 17 august, în jurul orei 12:00, ar fi pierdut un card […]

Citește mai mult...

Amendați de Poliția Locală pentru că se plimbau cu bicicleta sau cu trotineta în zona pietonală

Amendați de Poliția Locală pentru că se plimbau cu bicicleta sau cu trotineta în zona pietonală În perioada 21.08 – 26.08.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au acționat în zona centrală a municipiului pentru punerea în aplicare a prevederilor H.C.L. nr. 60/2016. În acest sens, au fost aplicate 7 procese-verbale de contravenție persoanelor […]

Citește mai mult...