Simona Bucura-Oprescu: Obiectivul principal al OFSD rămâne același: România pe mâini bune!

În prezența lui Sorin Grindeanu, președintele PSD și al Camerei Deputaților, s-a desfășurat ieri la București Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate.

S-a discutat deschis despre anul care se încheie și mai ales despre direcțiile de acțiune și obiectivele #OFSD și ale #PSD pentru anul 2026.

Obiectivul principal al OFSD rămâne același: România pe mâini bune! O Românie în care femeile sunt apreciate, implicate și respectate, iar comunitățile cresc prin dialog, solidaritate și o administrație eficientă.

”Ne propunem să consolidăm organizațiile OFSD din teritoriu și să fim mai aproape de femeile din comunități, să susținem leadershipul feminin construit pe valori social-democrate, să continuăm proiectul „România fără violență” prin educație, prevenție și sprijin real pentru victime, să promovăm bunele practici în administrația locală și dezvoltarea durabilă, dar și să desfășurăm activități educative și comunitare care întăresc legătura dintre oameni.”, a declarat deputatul Simona Bucura Oprescu, președintele OFSD la nivel național.

Cu încredere, cu muncă și cu dorința de a face bine mergem mai departe!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...

4,26% – rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Argeș în luna septembrie 2026

La sfârșitul lunii septembrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 9.770 șomeri (din care 4.844 femei), rata șomajului fiind de 4,26%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost 4,30%, în această lună acest indicator a înregistrat o ușoară scădere cu 0,04 p.p.. Din totalul de 9.770 persoane […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!”

Cristian Gentea, mesaj de Sfânta Parascheva: „La mulți ani binecuvântați!” Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, celebrată pe 14 octombrie de credincioșii ortodocși. Edilul le-a urat tuturor celor care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, bucurii și oameni dragi alături, exprimându-și speranța că această zi va aduce […]

Citește mai mult...