Simona Bucura-Oprescu: Noi nu suntem ”la pas prin Argeș”, noi suntem, rămânem și muncim aici, acasă!

Cu ocazia prezentării unor primari, viceprimari și consilieri care au trecut la PSD, Simona Bucura-Oprescu, secretar executiv al PSD Argeș și ministru al Muncii și Solidarității Sociale, a arătat că echipa PSD Argeș a fost și va rămâne cea mai apropiată de argeșeni.

”Le mulțumesc și eu tuturor celor care s-au alăturat echipei noastre și tuturor argeșenilor pe care dânșii îi reprezintă și care au încredere în dânșii și în noi. Astăzi este un moment important care marchează debutul victoriei frumoase pe care Partidul Social Democrat o va avea în Argeș! Echipa PSD Argeș condusă de Ion Mînzînă reprezintă garanția că dezvoltarea localităților din județ va continua! Noi nu suntem ”la pas prin Argeș”, noi suntem, rămânem și muncim aici, acasă! Aici ne-am născut, aici avem copii, dar mai ales aici muncim de ani de zile și fiecare dintre noi prin fapte, nu prin vorbe, lăsăm ceva pentru județul Argeș. Tocmai această încredere reciprocă este cea care ne-a făcut să lucrăm împreună de ani de zile. Indiferent din ce localitate sunt, indiferent care sunt problemele pe care le-au avut, noi i-am ajutat gândindu-ne întotdeauna că oamenii sunt mai importanți decât politica.”, a spus Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Dan Stroe, primarul comunei Bradu, mesaj pentru sărbătoririții de Sfinții Mihail și Gavril

În zi de mare sărbătoare a ortodoxiei, tuturor celor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil le urez multă sănătate, fericire și multe bucurii în familie! Această zi să vă deschidă poarta unui viitor plin de succese și realizări, iar Sfântul al cărui nume îl purtați să vă ocrotească și să vă călăuzească mereu! […]

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...