Simona Bucura-Oprescu anunță o mare sărbătoare la Mănăstirea Slănic

În acest an, Sărbătoarea Rusaliilor (Cincizecimea) este prăznuită în calendarul ortodox pe 12 și 13 iunie, fiind cunoscută și sub numele de Pogorârea Duhului Sfânt.

Cu acest prilej vor fi momente speciale la Mănăstirea Slănic, cunoscută și sub numele de Taborul Argeșului. Astfel, mâine, de sărbătoarea Sfintei Treimi, la ora 9:00, în incinta Mănăstirii Slănic, Argeș, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, va oficia, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, slujba de sfințire a bisericii cu hramurile Sfânta Treime și Nașterea Maicii Domnului, urmată de Sfânta Liturghie, ținută în altarul de vară al lăcașului monahal, anunță deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu.

“Despre schitul Slănic din comuna Aninoasa, tradiţia spune că a fost întemeiat de voievodul Vlad Ţepeş. Prima atestare documentară a aşezământului este însă ceva mai recentă, datând din 1679.

Rusaliile sunt sărbătoarea creștină care încheie Ciclul Pascal fiind, ca importanță, aproape pe același plan cu Paștele și Învierea.

După pogorârea Duhului Sfânt, comunitatea ucenicilor lui Hristos devine Biserică, adică adunarea tuturor celor aleşi din lume care cred în Sfânta Treime, sunt botezaţi şi se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine ale lui Hristos, prin lucrarea şi datorită prezenţei Duhului Sfânt în ea.

Rusalii binecuvântate!”, transmite Simona Bucura-Oprescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...