Simona Brătulescu: „Avem o triplare a numărului de urși în Argeș”

Vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș și președinte al organizației județene a ALDE, Simona Brătulescu spune că a vorbit cu ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, despre problema urșilor din județ. Din păcate, se pare că au fost înaintate prea puține cereri pentru recoltarea urșilor din Argeș, doar ministerul putând lua o decizie în acest sens. Între timp, numărul urșilor este de trei ori mai mare decât ar putea județul să găzduiască!

„Avem o triplare a numărului de urși în Argeș, cam 280 de animale pot locui în județ, dar acum sunt cam 1100. De aceea atacurile carnivorelor mari au crescut, pagubele materiale sunt enorme. Am discutat cu doamna vicepremier (n.r. Grațiela Gavrilescu), se face un recensământ. A fost dată o cotă de recoltare de 150 carnivore mari la nivel național, dar care nu a fost realizată. Primarii argeșeni nu au înaintat documente pentru mai mult de 10-15 exemplare”, a declarat Simona Brătulescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...