Senator Ovidiu Puiu: Un obiectiv major al PSD – finalizarea hidrocentralelor blocate – devine realitate!

Senator Ovidiu Puiu: Un obiectiv major al PSD – finalizarea hidrocentralelor blocate – devine realitate!
Legea care permite finalizarea și intrarea în funcțiune a hidrocentralelor începute înainte de 2007, dar blocate ulterior, a fost recent votată în Parlament, anunță senatorul #PSD de Argeș Ovidiu Puiu care se află printre inițiatorii acestei legi care a fost adoptată de Camera Deputaților cu 262 voturi pentru, 33 de voturi contra și zero abțineri.
”Îl felicit în mod deosebit pe liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, pentru lupta dusă pentru ca acest deziderat de maximă importanță pentru România să devină realitate! Votul arată cât se poate de clar că există voință politică majoritară pentru terminarea hidrocentralelor blocate, pe care oponenții minoritari chiar ar trebui să o vadă și să o ia în considerare!
Pe scurt, legea permite scoaterea din interiorul ariilor protejate a suprafețelor pentru care, înainte de 2007, erau aprobate, prin hotărâre a Guvernului sau decrete de stat, amenajări hidroenergetice în curs de execuție. Nu cred că în lumea asta largă a mai existat vreo situație similară cu cea a României: să ai #hidrocentrale în stadii foarte avansate de execuție, unele aproape de 90% și să decizi să le blochezi, prin încadrare în zone de arii projetate – asta e chiar non-sens sau rea-voință! Demersul legislativ inițiat de PSD întărește totodată statutul proiectelor care au ca obiectiv apărarea și securitatea națională sau reacția la situații de urgență, desemnate astfel prin Hotărâri ale CSAT, așa cum este și cazul hidrocentralelor.
Deși pare neverosimil, sunt încă voci în România care caută să blocheze construcția hidrocentralelor (și nu numai!) și încearcă să le minimizeze importanța. Nu vin însă, aceste voci, și cu soluții pentru siguranță energetică sau pentru reducerea facturilor la energie pentru români. Sunt convins însă că există suficientă determinare, așa cum s-a dovedit din adoptarea acestei legi, pentru a face pași concreți pentru independența energetică a țării! Hidrocentralele înseamnă energie curată, sigură și accesibilă produsă în România și patriotism economic palpabil, nu doar declarat! Binele va învinge, sunt sigur de asta!”, afirmă senatorul Ovidiu Puiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

În comuna Dârmăneşti continuă lucrările la infrastructura rutieră

În comuna Dârmănești va fi construit un nou dispensar!

Pentru anul acesta agenda investițională a administrației din Dârmănești include continuarea campaniei de reabilitare a infrastructurii rutiere, prin asfaltarea a altor aproximativ 2 km de drumuri comunale, realizarea a încă unui foraj de mare adâncime, în vederea suplimentării debitului de apă în rețea și, foarte important, demararea lucrărilor la noul dispensar medical al comunei. „Vom […]

Citește mai mult...

Comuna Mihăești rămâne fără apă în perioada 18 – 19 mai 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în comuna Mihăești, începând de luni 18.05.2026, de la ora 800, până marți 19.05.2026, la ora 2000, fiind afectaţi utilizatorii din satul Drăghici. Oprirea furnizării apei este necesară pentru execuția lucrărilor de igienizare rezervoare de înmagazinare apă și spălare rețea – sistem Drăghici. „Ne cerem […]

Citește mai mult...

Vreme rea în weekend! Cod galben de ploi, vijelii și grindină în aproape jumătate de țară

Meteorologii avertizează că vremea se strică în aproape toată țara. Un Cod galben este valabil de sâmbătă, ora 14:00, până duminică, ora 12:00. Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de instabilitate atmosferică și un Cod galben, valabile în intervalul 16 – 17 mai, vizând averse torențiale, vijelii cu rafale de 50-70 km/h și […]

Citește mai mult...