Se scumpesc, din nou, carburanţii, energia electrică, băuturile alcoolice şi țigările

Nivelul accizelor la o serie produse energetice, precum benzine, motorine, gaz lichefiat, cărbune şi electricitate, va fi actualizat în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, se arată în Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2025 şi proiecţia acesteia pe anii 2026-2028, publicat joi în dezbatere de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Începând cu data de 1 ianuarie 2025, se are în vedere introducerea unui calendar de creştere graduală a nivelului accizelor, pentru perioada 2025-2026, la următoarele categorii de băuturi: bere, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare şi alcool etilic. Totodată, este vizată exceptarea de la prevederile privind actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor pentru aceste produse.
În acelaşi timp, se menţionează actualizarea nivelului accizelor cu creşterea preţurilor de consum, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, inclusiv, conform regulii generale prevăzută de Codul fiscal, pentru următoarele produse energetice: benzină cu plumb, benzină fără plumb, motorină, păcură, gaz petrolier lichefiat, gaz natural, petrol lampant (kerosen), cărbune şi cocs şi electricitate.

Proiectul de buget include şi majorarea, începând cu 1 aprilie 2025, a nivelului de acciză pentru produsele din tutun prelucrat, respectiv ţigarete, ţigări şi ţigări de foi, tutun fin tăiat, destinat rulării în ţigarete şi alte tutunuri de fumat.

Tot de la aceeaşi dată, ar urma să crească nivelul accizelor pentru produsele supuse accizelor nearmonizate, respectiv lichid cu sau fără nicotină, produse care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere, produse destinate inhalării fără ardere, care conţin înlocuitori de tutun, cu sau fără nicotină şi pentru produsele cu nicotină, care nu conţin tutun, destinate consumului pe cale orală.

De asemenea, din 1 ianuarie 2026, este prevăzută majorarea nivelului accizelor pentru bere, vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare şi alcool etilic şi, totodată, exceptarea de la prevederile privind actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor pentru aceste produs.

De la 1 aprilie 2026 va creşte atât nivelul accizelor pentru produsele din categoria tutun prelucrat, respectiv ţigarete, ţigări şi ţigări de foi, tutun fin tăiat, destinat rulării în ţigarete şi alte tutunuri de fumat, cât şi pentru produsele supuse accizelor nearmonizate, respectiv: lichid cu sau fără nicotină, produse care conţin tutun, destinate inhalării fără ardere, produse destinate inhalării fără ardere, care conţin înlocuitori de tutun, cu sau fără nicotină şi pentru produsele cu nicotină, care nu conţin tutun, destinate consumului pe cale orală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...