Se lansează Programul 2026 pentru legumele din sere și solarii

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat ediția 2026 a Programului de susținere a producției de legume în spații protejate, dedicat fermierilor care cultivă legume în sere și solarii. Cererile de înscriere pot fi depuse până la data de 15 aprilie 2026, la Direcțiile Agricole Județene.
Ajutorul este acordat sub formă de ajutor de minimis, în cuantum de 1.500 de euro pentru fiecare 1.000 de metri pătrați de spațiu protejat cultivat. Suma este destinată acoperirii unei părți din costurile de producție și susținerii fermierilor în dezvoltarea culturilor.

Prin acest program, MADR urmărește creșterea producției autohtone de legume, consolidarea fermelor românești și stimularea utilizării spațiilor protejate, astfel încât pe piață să ajungă mai multe produse românești, proaspete și competitive.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Autoritatea de Management pentru PNDR și Planul Strategic PAC 2023–2027, a elaborat un pachet de modificări privind normele de condiționalitate, aplicabile începând cu anul de campanie 2026. Măsurile au ca obiectiv simplificarea obligațiilor pentru fermieri și reducerea riscului de sancțiuni administrative.

Propunerile vizează atât plățile directe, cât și intervențiile pentru dezvoltare rurală, fiind adaptate realităților din agricultura românească.

Una dintre cele mai importante măsuri propuse este exceptarea de la controale și sancțiuni aferente normelor de condiționalitate pentru fermierii care exploatează până la 10 hectare și beneficiază de plăți directe sau de intervenții pentru dezvoltare rurală.

De asemenea, fermierii cu exploatații de maximum 30 de hectare vor fi exceptați de la sancțiuni în cazul aplicării standardului GAEC 7. Scopul acestor măsuri este reducerea presiunii administrative asupra fermierilor mici și mijlocii, considerați o componentă esențială a agriculturii românești.

Fermele certificate în agricultura ecologică, inclusiv cele aflate în conversie, vor fi considerate automat conforme cu standardele GAEC 1, 3, 4, 5, 6 și 7. Astfel, se elimină necesitatea unor controale suplimentare și se simplifică semnificativ procedurile administrative pentru acest tip de exploatații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...