Se inaugurează Centrul Multifuncțional Comunitar din Pitești

Se inaugurează Centrul Multifuncțional Comunitar din Pitești
Primăria și Consiliul Local al Municipiului Pitești împreună cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești anunță deschiderea Centrului Multifuncțional Comunitar – un proiect dedicat sprijinirii și dezvoltării comunității locale prin servicii sociale, educaționale și culturale.

La eveniment va fi prezent directorul ADR Sud-Muntenia, Liviu Muşat, care va însoţi delegaţia membrilor Comitetului de Monitorizare Program Regional Sud-Muntenia 2021-2027.

Realizarea acestui Centru Multifuncțional Comunitar face parte din proiectul „Regenerare urbană în zona marginalizată a municipiului Pitești (zona bloc G1, cartier Războieni și zona bloc Coremi, Bd. Petrochimiștilor)”, finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Obiectivul specific 4.3 „Îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunităților marginalizate în municipiile reședință de județ din România”.

Inaugurarea va avea loc în data de 12 iunie 2025, începând cu ora 15:30, la sediul centrului situat în municipiul Pitești, Aleea Ionel Grigore Rădulescu, Nr. 2A. Evenimentul va include o prezentare a serviciilor oferite în cadrul Centrului Multifuncțional Comunitar.

Un spațiu pentru toți – creat cu scopul de a răspunde nevoilor diverse ale comunității. În cadrul centrului, funcționează următoarele servicii sociale licențiate:
 Centrul de zi pentru persoane cu dizabilități;
 Centrul de zi pentru persoane vârstnice;
 Centrul de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți;
 Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii.
Centrul Multifuncțional Comunitar oferă:
• Servicii sociale și de consiliere pentru persoane cu dizabilități, copii, vârstnici și familii;
• Activități educaționale – ateliere recreative, activități educative, de socializare și de dezvoltare personală;
• Evenimente culturale și recreative – zone pentru copii, proiecții de film, activități pentru seniori;
• Sprijin pentru inițiative comunitare și colaborări cu diverse instituții (DGASPC, AJPIS, AJOFM, ISJ, CJRAE, IPJ, PLP, IJJ Argeș) , ONG-uri și Biserică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

SC SALUBRITATE 2000 S.A. – scoate la concurs două posturi

Societatea SALUBRITATE 2000 S.A. cu sediul în municipiul Pitești, str. Târgu din Vale nr. 25, judetul Arges, organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi: – un post de lucrător operativ pentru autocompactoare, în cadrul Secției Colectare Deșeuri, pe perioadă determinată; – un post de lucrător pentru salubrizare căi publice, în cadrul Secției Salubritate Stradală, pe perioadă […]

Citește mai mult...

Se oprește apa potabilă în Costești, satul Pârvu Roșu!

Societatea Apă Canal 2000 SA Pitești aduce la cunoștință că în ziua de vineri 24.07.2026, între orele 8 – 20, alimentarea cu apă va fi întreruptă în orașul Costești, fiind afectați utilizatorii din satul Pârvu Roșu. Măsura opririi furnizării apei este necesară pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervorului de înmagazinare apă din satul Pârvu […]

Citește mai mult...

Societatea Salubritate 2000 S.A – anunț angajare!

Societatea Salubritate 2000 S.A. cu sediul în Municipiul Pitești, str. Târgu din Vale nr. 25, Județul Argeș, organizează concurs pentru ocuparea unui post de Șofer de autoturisme și camionete în cadrul Secției Transport Coloană Auto/Atelier Tehnic (Activitatea salubritate stradală), pe perioadă nedeterminată; Atribuțiile de bază ale postului: Conducerea autovehiculelor/automăturătorilor stradale pe traseele stabilite, operarea utilajelor […]

Citește mai mult...