Se dau 330 de lei pe lună

Având în vedere că în 2024 valoarea ISR e de 660 de lei, valoarea indemnizației lunare primite de absolvenți în acest an va fi de 330 de lei.
Agenţia Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă informează absolvenţii instituţiilor de învăţământ, promoţia 2024, că pot beneficia de indemnizație de şomaj pentru 6 luni, în anumite condiții. Vârsta minimă este de 16 ani, iar tinerii trebuie să se miște repede. Au două luni la dispoziție de la data absolvirii.

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizaţie de şomaj pentru o perioadă de 6 luni, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, dacă se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă din raza căreia îşi au domiciliul, în maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, ca persoană în căutarea unui loc de muncă.

Indemnizaţia de şomaj se acordă după 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, perioadă în care absolventul beneficiază de servicii gratuite în vederea angajării (informare şi consiliere profesională, medierea muncii, formare profesională), precum şi de măsuri de stimulare a ocupării (prime).

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

Concret, pentru a obține ajutorul de la stat, absolvenții fără un loc de muncă trebuie să se înregistreze la agenția pentru ocuparea forței de muncă din localitatea sau zona în care domiciliază în cel mult 60 de zile calendaristice de la absolvire.

Chiar dacă fac înregistrarea în perioada de 60 de zile de la terminarea studiilor, absolvenții vor putea primi indemnizația de șomaj doar după ce expiră această perioadă. Ajutorul de la stat se va primi timp de șase luni, calculate de la momentul în care se termină perioada de 60 zile, iar valoarea indemnizației lunare primite reprezintă o sumă fixă, respectiv 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR). Baza de calcul pentru indemnizația de șomaj a fost majorată de la 598 de lei la 660 de lei de la 1 martie.

Având în vedere că în 2024 valoarea ISR e de 660 de lei, valoarea indemnizației lunare primite de absolvenți în acest an va fi de 330 de lei.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor, stabilită prin reglementările normative în vigoare.

În cazul elevilor care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigenţă, dată înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Actele necesare pentru înregistrarea absolventului ca persoană în căutarea unui loc de muncă, sunt:

actul de identitate
actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii;
declaraţie pe proprie răspundere privind starea de sănătate – tipizat disponibil pe website-ul: www.anofm.ro
Conform articolului 42 din Legea nr. 76/2002, nu beneficiază de indemnizație de șomaj persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării și de formare profesională oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă.

De asemenea, nu beneficiază de indemnizație de șomaj absolvenții care, la data solicitării dreptului, au fost admiși sau urmează cursurile unei forme de învățământ, organizate și/ sau acreditate, după caz, precum și absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...