De Sărătoarea Adormirea Maicii Domnului, o sărbătoarea creștină pe care românii o prețuiesc și o cinstesc an de an, a fost și ziua comunei Săpata, prilej cu care întreaga comunitate locală s-a strâns pentru a sărbători cele două evenimente importante.
Primarul comunei, Laurențiu Micu, a mulțumit întregii comunități pentru solidaritatea de care dă dovadă ori de câte ori e nevoie, președintelui CJ Argeș, Ion Mînzînă, prezent la sărbătoare și le-a urat locuitorilor din comună multă sănătate, prosperitate și un trai îmbelșugat în comuna lor . La manifestare au mai fost prezenți deputatul Aurel Bălășoiu, senatorul Cristina Stocheci, deputatul Remus Mihalcea, primari din mai multe comune argeșene, dar și cetățenii de onoare ai comunei Săpata.
Prezent la Ziua comunei Săpata, președintele CJ Argeș, Ion Mînzînă, a făcut urări celor care își sărbătoreau ziua numelui, iar comunității din Săpata le-a urat să se întâlnească în fiecare an sănătoși și cu voie bună la sărbătoarea dedicată comunei lor, să își crească copiii în liniște și pace și să spere într-o viață mai bună.. În semn de recunoaștere pentru efortul depus în dezvoltarea economică și socială a comunei Săpata, primarul Laurențiu Micu a primit din partea președintelui Cj Argeș o plachetă aniversară. Senatorul Cristina Stocheci le.-a mărturisit oamenilor că vine cu mare plăcere la Săpata pentru că aici, comunitatea locală a înțeles ce înseamnă solidaritatea cu administrația locală pentru realizarea proiectelor de dezvoltare a comunei. Le-a dat asigurări locuitorilor comunei că primarul lor, Laurențiu Micu, e un primar devotat localității și a urat tuturor să fie binecuvântați de Dumnezeu.
Orchestra „Doina Argeșului”, sub bagheta dirijorului Virgil Iordache, a fost prezentă astăzi la Câmpulung, la evenimentul care a marcat împlinirea a 25 de ani de când Școala „Nanu Muscel” poartă această denumire. Programul artistic a adus în mijlocul participanților muzica și tradițiile argeșene, completând atmosfera de sărbătoare a întâlnirii. Felicitări organizatorilor, cadrelor didactice și elevilor […]
Cristian Gentea și vicepreședinții CJ Argeș Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu au avut o întâlnire cu Sarah Levit-Shore, ofițer politic al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, și Alexandru Climescu, specialist politic în cadrul Ambasadei SUA. „O întâlnire importantă, astăzi, la Consiliul Județean Argeș, cu reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România, […]
Argeșeanul Vlad Niculae a fost numit secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Numirea a fost publicată, în această seară, în Monitorul Oficial. Vlad Niculae a mai fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării din 2022, până în 2025, când a gost înlocuit de Bolojan cu un USR-ist care a fost director la două magazine de […]