Sărbătoare mare la Leordeni! 586 de ani de atestare documentară

Sunt clipe de sărbătoare în comuna argeșeană Leordeni. Primarul Marian Ibric a pregătit nenumărate surprize cu prilejul împlinirii a 586 de ani de la prima atestare documentară a localității.

La eveniment participă importanți lideri politici ai județului, PSD Argeș având la Leordeni o echipă impresionantă. În fruntea social-democraților este președintele PSD Argeș și președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă. Un moment emoționant al evenimentului a constat în acordarea titlului de Cetățean de Onoare al comunei Leordeni, renumitului medic Cătălin Cîrstoiu. Acesta este managerul Spitalului Universitar, profesor universitar și decan al Universității de Medicină.

„Este un moment de bucurie pentru dumneavoastră. Bucuria aceasta vine de la faptul că domnul primar a gândit o zi a comunei, o zi de întâlnire a cetățenilor localității. Aveți astăzi și un moment foarte important când distinsul profesor universitar doctor, decanul Facultății de Medicină, domnul Cîrstoiu va primi din partea comunității dumneavoastră un onorant titlu de cetățean de onoare. Este un moment important și pentru domnia sa și pentru dumneavoastră, vă mândriți cu un asemenea cetățean de onoare pentru că și eu când am primit acest titlu în alte localități am fost foarte bucuros. Astăzi să lăsăm deoparte orice dispută politică, să fim prieteni noi toți, să ne gândim la un viitor mai bun, să fim mai aproape unul de celalalt, pentru că aceste momente de bucurie sunt atât de puține în viață încât odată cu înaintarea în vârstă regretăm că nu ne-am bucurat mai mult de ele. La ceas de sărbătoare urez un sincer „La mulți ani” tuturor locuitorilor comunei Leordeni. Consider că grija noastră va fi pentru mâinele acela pe care ni-l dorim cu toții mai bun și să ne adresăm bunului Dumnezeu că vom face un viitor mai bun pentru copiii noștri”, a declarat Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș și președintele Consiliului Județean Argeș.

„Pentru mine a fost o mare surpriză când domnul primar m-a sunat acum câteva săptămâni să mă anunțe acest lucru. Eu vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase pe care mi le-ați spus. În general nu îmi place să vorbesc și nici să aud pe cineva că vorbește despre mine. A fost amintit un lucru foarte important și drag mie, că mama mea provine dintr-o familie din comuna Leordeni. Este vorba despre străbunicii mei, bunicul meu, avocatul Marin Ciolcă, nepot al lui Ion Mihalache, care l-a și crescut, l-a călăuzit, mama mea, Mioara Mariana Cîrstoiu, bunica mea, Veronica Ciolcă și nu în ultimul rând, prin adopție să zic așa, cel care a fost primar al municipiului Pitești, de două ori prefect al județului, de mai multe ori subprefect, de mai multe ori deputat și nu în ultimă instanță și cel mai important pentru mine, tatăl meu, Ion Cîrstoiu, el care este printre noi astăzi. Cred că lor ar trebui să le dedic astăzi această onoare și prin esență firii mele, cred că un astfel de titlu trebuie dedicat comunității din care provii și mă gândeam în această dimineață dacă mai sunt personalități din Leordeni care au condus Facultatea de Medicină și, da, au mai fost doi decani și asta m-a făcut să mă simt și mai onorat pentru că m-ați introdus în această galerie fantastică a medicinii romănești”, a declarat Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Liberalul Sorin Fîlfănescu acuză PSD, dar uită de propriul partid?

Consilierul local PNL Sorin Fîlfănescu a criticat, într-o emisiune televizată, administrația din orașul Mioveni, susținând că PSD pune interesele politice înaintea celor ale cetățenilor. Liberalul a mers și mai departe, afirmând că executivul local are „zero realizări” după doi ani de mandat. Declarațiile sale ridică însă o întrebare legitimă: cât de consecvenți sunt liberalii atunci […]

Citește mai mult...

Pitești – AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI ȘI SUPLIMENTUL PENTRU ENERGIE: DOSARELE SE DEPUN PÂNĂ LA 20 NOIEMBRIE 2026 PENTRU ÎNTREGUL SEZON RECE

Primăria Municipiului Pitești informează cetățenii că termenul-limită pentru depunerea cererilor și a declarațiilor pe propria răspundere în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței, pentru întregul sezon rece 2026–2027, este 20 noiembrie 2026. După această dată, se vor înregistra cereri pentru consumatorii care îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței pe parcursul sezonului rece, […]

Citește mai mult...

O COMEDIE SPUMOASĂ PE SCENA CENTRULUI CULTURAL MIOVENI

O COMEDIE SPUMOASĂ PE SCENA CENTRULUI CULTURAL MIOVENI Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, de la ora 19:00, sala de spectacole a Centrului Cultural Mioveni va găzdui piesa de teatru „Aventuri pe contrasens”, în regia lui Dan Tudor, o comedie fantezistă, plină de întâmplări neașteptate, răsturnări de situație și momente savuroase, care promite publicului o seară de […]

Citește mai mult...