Săptămână plină de evenimente la Centrul Cultural Pitești: lansări de carte, conferințe și Open Internațional de Șah

Săptămână plină de evenimente la Centrul Cultural Pitești: lansări de carte, conferințe și Open Internațional de Șah

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 18 – 24 mai, o serie de evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, desfășurate atât cu public, cât și online, pe pagina oficială de Facebook și pe site-ul instituției.

Programul cuprinde conferințe, lansări de carte, dialoguri culturale și competiții de șah, toate găzduite de Sala Ars Nova de la Casa Cărții sau de Colegiul Național „Alexandru Odobescu” din Pitești.

Luni, 18 mai, de la ora 13:00, Sorin Dinu va susține conferința „Tipuri de personalitate analizate Feng-Shui”. De la ora 15:00 este programat evenimentul „Piteștiul, Vatră de Cultură și Civilizație Românească. Personalități în Spațiul Piteștean”, avându-l ca invitat pe dr. Marius Andreescu. Ziua se încheie cu întâlnirea „Relații perfecte într-o lume imperfectă. Adevăruri despre infidelitate”, susținută de Liliana Finta.

Marți, 19 mai, de la ora 14:00, Olivia Odăianu va participa la o dublă lansare de carte și la dialogul „Două romane, două filme”. De la ora 16:00, Constantin Cîrjaliu va susține evenimentul „Cântec și povești din satul meu”, iar de la ora 17:00, Corina Caltan va aborda tema „Doliul”.

Miercuri, 20 mai, de la ora 20:00, dr. Marin Toma va susține online conferința „Cultură și istorie piteșteană: 638 de ani de atestare documentară”, transmisă live pe Facebook.

Joi, 21 mai, de la ora 17:00, va avea loc lansarea volumului „Pur și simplu eu (doar versuri gândite)”, semnat de Stelian Necșoi.

În perioada 22 – 24 mai, la Colegiul Național Alexandru Odobescu se va desfășura Open-ul Internațional de Șah al Municipiului Pitești.

Competiția debutează pe 22 mai, de la ora 17:00, cu simultane de șah. Pe 23 mai sunt programate turneele pentru categoriile U14 și U10, competiția pentru părinți și bunici, precum și turneele de șah rapid și U1500. Evenimentul se încheie pe 24 mai cu probele Fisher Random 960 și șah blitz.

Participarea la evenimente este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ion Mînzînă: „Îl felicit pe primarul Cristian Gentea pentru ambiția de a construi la Pitești un stadion modern”

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a participat astăzi la un moment simbolic pentru fotbalul argeșean: încastrarea Capsulei Timpului în fundația noului stadion „Nicolae Dobrin” din Pitești. În interiorul capsulei au fost așezate câteva gânduri ale lui Nicolae Dobrin despre FC Argeș, oferite de Gică Dobrin. Mesajele, necunoscute până acum, vor rămâne acolo timp de […]

Citește mai mult...

Alocația copiilor, legată de prezența la școală

O propunere legislativă aflată în Parlament prevede ca, din septembrie 2027, alocația de stat pentru copiii între 3 și 18 ani să fie stabilită la 100 de lei, iar elevii care îndeplinesc condițiile de frecvență să poată primi suplimentar o bursă de prezență de cel puțin 250 de lei pe lună, potrivit textului proiectului înregistrat […]

Citește mai mult...

Microscop 3D de ultimă generație pentru Neurochirurgia de la Pitești

Microscop 3D de ultimă generație pentru Neurochirurgia de la Pitești Un microscop de ultimă generație este testat, în această perioadă, în sala de operație a Secției de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești. Echipamentul, aflat în custodie temporară pentru aproximativ o lună, este deja utilizat în intervenții neurochirurgicale, oferindu-le medicilor posibilitatea de a […]

Citește mai mult...