Salariații din casele de pensii nu vor mai munci nicio oră în plus și nici în weekenduri

Salariaţii din casele de pensii au decis să îşi ia toate zilele de concediu şi de recuperare şi să nu mai lucreze peste program şi nici în weekenduri, după ce au muncit 12 – 14 ore zilnic, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru ”marea recalculare”, iar acum nu numai că nu au fost recompensaţi, ci pierd din venituri în medie 600 de lei, după plafonarea sporurilor, a declarat preşedintele Federaţiei Naţionale Solidaritatea Socială a Muncii.
Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, împreună cu o delegaţie a Federaţiei Naţionale Solidaritatea Socială a Muncii, care îi reprezintă pe angajaţii din casele de pensii, şi cu preşedintele BNS Tineret, Kevin Kirmizigul, a avut o întâlnire oficială cu ministrul Muncii, în cadrul căreia au fost expuse dificultăţile majore cu care se confruntă angajaţii din sistem: muncă în condiţii de stres extrem, într-un sistem disfuncţional; sute de mii de dosare de pensii calculate şi recalculate manual; program extins zilnic la 12-14 ore, fără plata orelor suplimentare; concedii şi zile libere restante, eforturi permanente pentru a ţine sistemul funcţional.
”I-am adus la cunoştinţă domnului ministru că lucrătorii din casele de pensie nu mai au nicio motivaţie, din cauza veniturilor mici şi a tăierii veniturilor acum, precum şi a condiţiilor de muncă. Noi, salariaţii din casele de pensii, am luat hotărârea să nu mai stăm nicio oră peste program şi să nu mai lucrăm în weekenduri. Noi am lucrat câte 12 – 14 ore în fiecare zi la recalculare şi am lucrat şi sâmbetele şi duminicile. Promisiuni am avut că vom fi remuneraţi, dar nu s-a întâmplat nimic. Acum nu se mai poate. Ne vom lua toate concediile restante şi zilele de recuperare. Deci, acum am luat hotărârea să nu mai lucrăm nicio oră peste program şi în nicio zi din weekend”, a transmis Ionuţ Marinescu, la ieşirea de la discuţiile cu ministrul Muncii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Guvernul a decis eliberarea a 32 de prefecți și 20 de subprefecți la nivel național

Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi.  „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]

Citește mai mult...

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.

Citește mai mult...

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...