S-a dat startul înscrierilor în concursul „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din municipiul Piteşti”, ediția a XII-a!

S-a dat startul înscrierilor în concursul „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din municipiul Piteşti”, ediția a XII-a!

Primăria Municipiului Pitești anunță organizarea, prin Serviciul Coordonare Asociaţii de Proprietari, a concursului „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din municipiul Piteşti”, ajuns la cea de-a XII-a ediție.

Concursul vizează atât îmbunătăţirea aspectului urbanistic şi a microclimatului urban al municipiului Piteşti, cât şi formarea administratorilor în vederea competitivităţii, a rezolvării problemelor gospodăreşti şi a colaborării cu autorităţile locale.

Regulamentul de desfășurare a acestei ediții a concursului, votat în ședința Consiliului Local Pitești din 28.03.2024, prevede următoarele:
* La concurs pot participa toate asociaţiile de proprietari din cartierele municipiului Piteşti, care nu înregistrează restanţe mai vechi de 30 zile către furnizorii de utilităţi.
* Asociaţiile de proprietari care au fost declarate câştigătoare în anii precedenţi pot participa la concurs numai în situaţia în care fac dovada că au efectuat lucrări semnificative în condominiu, de la data premierii şi până în prezent. În acest sens, asociaţiile interesate vor anexa, la cererea de înscriere, documentele justificative ale lucrărilor efectuate.
* Acţiunea va avea la bază voluntariatul sub coordonarea conducerii asociaţiei de proprietari şi a administratorului. Comitetul executiv, în colaborare cu persoanele active din asociaţie, va elabora un plan de acţiune după o prealabilă analiză şi evaluare a condominiului şi a terenului aferent.
* Perioada de desfăşurare a concursului este 01.04.2024 – 17.05.2024.
* Înscrierea la concurs se face prin cerere depusă la registratura Primăriei Municipiului Piteşti, începând cu data de 01.04.2024, până la data de 19.04.2024, inclusiv.
* Monitorizarea şi jurizarea concursului se vor face de către comisia desemnată prin Dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti. Din comisie fac parte specialişti din cadrul Primăriei

Municipiului Piteşti şi S.C. Salpitflor Green S.A.

* Pe parcursul derulării concursului, acţiunile se vor populariza în mass-media locală (TV, radio şi presa scrisă).

Important: comunicăm asociațiilor de proprietari solicitarea municipalității de a nu fi utilizate, pentru amenajarea spațiului verde, obiecte considerate deșeuri, confecționate din materiale poluante (plastic, cauciuc, pet-uri etc.).
Premiile concursului, stabilite prin Dispoziţia Primarului Municipiului Piteşti, se aduc la cunoştinţă public prin mass-media locale şi prin afişare la sediul Primăriei Municipiului Piteşti, până la data de 17.05.2024.

Valoarea premiilor acordate pentru concursul ,,Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari”, ediția a XII-a, de 40 000, astfel: premiul cel mare, în valoare de 10 000 de lei, pentru „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari din municipiul Piteşti”, precum și câte un premiu în valoare de 3000 de lei pentru „Cea mai frumoasă și cea mai curată asociaţie de proprietari” din cele 10 cartiere (zone): Găvana, zona Gârlei și Bd. Nicolae Bălcescu; Trivale și Mărășești; Banat și Exerciţiu; Craiovei; Războieni; Prundu şi Fraţii Goleşti; Tudor Vladimirescu; Popa Şapcă; zona Centru, Calea Bucureşti și str. Livezilor; zona Nord şi Eremia Grigorescu.

Festivitatea de premiere a câştigătorilor va avea loc în cursul lunii mai 2024, în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Piteşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ion Mînzînă: Argeșul are producători care demonstrează că se poate face performanță aici, acasă, cu investiții, profesionalism și standarde ridicate

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, a vizitat astăzi fabrica Caroli Foods Group din Pitești împreună cu vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, administratorul public Cristian Puiu și fosta prefectă Ioana Făcăleață. Din partea companiei au participat Giampaolo Manzonetto, CEO Caroli Foods Group, Adrian Trifan, directorul fabricii, Laurențiu Lepădatu, director calitate, și Radu Miron, director supply chain. […]

Citește mai mult...

Gala Șahului ALFIL Pitești, o celebrare a performanței și a pasiunii pentru sportul minții

Gala Șahului ALFIL Pitești, o celebrare a performanței și a pasiunii pentru sportul minții Clubul de Șah ALFIL Pitești organizează, în parteneriat cu Filarmonica Pitești și Centrul Cultural Pitești, Gala Șahului ALFIL Pitești, care se va desfășura vineri, 11 decembrie, de la ora 17.00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești. „Este evenimentul prin care […]

Citește mai mult...

Pitești: Recepție la terminarea lucrărilor de reabilitare a Pasajului Scărilor nr. 2 din cartierul Războieni

Pitești: Recepție la terminarea lucrărilor de reabilitare a Pasajului Scărilor nr. 2 din cartierul Războieni Lucrările de reabilitare a Pasajului Scărilor nr. 2 din cartierul Războieni au fost finalizate, fiind efectuată recepția la terminarea acestora, anunță Primăria Pitești. Intervenția a vizat refacerea traseului pietonal, pe o lungime de aproximativ 80 de metri, prin repararea și […]

Citește mai mult...