Românii vor putea cumpăra bilete pentru orice tren, de stat sau privat, de la același ghișeu

Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) va lansa o platformă de comercializare și decontare a titlurilor de călătorie integrate în ghișeul unic, aceasta urmând să fie operațională până la 15 mai.

Testele au fost efectuate de echipa de proiect a SC Informatică Feroviară, începând din 21 aprilie 2023, prin proiectul „Sistem integrat, bază de date unică și furnizare de informații privind sistemul de ticketing al operatorilor de transport feroviar de călători”, a informat ARF.

În cadrul acestei activități se urmărește testarea de către toți operatorii a modului de comercializare a titlurilor de călătorie, integrate în ghișeul unic, astfel încât implementarea acestei soluții tehnice software să poată fi lansată publicului călător, în condiții depline de fiabilitate și eficiență. Astfel, într-o primă etapă vor fi incluse rutele formate din trenurile care aparțin SNTFC “CFR Călători” SA și Transferoviar Călători SRL și vor avea în vedere verificarea și vizualizarea datelor legate de vânzarea tilurilor de călătorie integrate, restituirea sumelor cuvenite către călător la renunțarea la călătorie și emiterea facturilor fiscale la solicitarea acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...

Liberalul Alin Călinescu a propus o stație de epurare la BEMO, fără să știe că există deja una. Nicolae Tudose l-a lămurit

Consilierul local PNL Alin Călinescu, președintele organizației liberale din Mioveni, a venit cu o propunere insuficient documentată în ședința Consiliului Local de joi, 15 octombrie 2026. În timpul dezbaterilor privind serviciile de apă și canalizare, acesta a sugerat construirea unei stații de epurare în zona BEMO, invocând inclusiv posibilitatea accesării fondurilor europene. „Poate luați în […]

Citește mai mult...

Dr. Ștefan Costin: „Diabetul nu doare, dar poate provoca numeroase complicații”

Dr. Ștefan Costin, medic diabetolog și director medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, a atras atenția asupra creșterii numărului de pacienți diagnosticați cu diabet zaharat și asupra importanței depistării precoce a bolii, în cadrul campaniei naționale „Sănătatea nu are vârstă”, desfășurată joi, 15 octombrie 2026, la Pitești. Evenimentul, organizat la inițiativa Asociației Institutul Român […]

Citește mai mult...