CCR a declarat neconstituțională legea prinvind conversia francilor elvețieni. Protestele disperate ale românilor au rămas fără ecou. Degeaba au înconjurat BNR cu lumânări aprinse, degeaba și-au strigat disperarea în gura mare, degeaba au demonstrat că pe undeva băncile au fost cu două fețe. Când vine vorba de bănci, orice protest este inutil. La protestele care au avut loc în București în legătură cu creditele îmn franci elvețieni au participat și argeșeni veniți din toate orașele județului. Doamna Cecilia spune că la proteste erau argeșeni din Curtea de Argeș, Pitești, Costești, Topoloveni. Oamenii au venit la protest pe cheltuiala lor, mânați de disperarea de a nu mai putea achita ratele care au explodat odată cu explozia cursului de schimb. Doamna Amalia este asistentă în comuna Hărsești din Argeș și spune că a ajuns să datoreze bancii o rată de 2 500 de lei . Singura ei vină e ca și-a dorit să aibă o casă în care să poată locui împreună cu soțul și fiul lor. A sperat până în ultima clipă că legea va intra în vigoare și că ratele vor deveni accesibile și proporționale cu veniturile lor. Consideră că bancile s-au folosit din plin de modificarea ratei de schimb și mai crede că băncile aveau informații cu privire la explozia cursului de schimb. Nu ar putea fi explicată altfel insistența băncilor la momentul încheierii contractului de creditare de a promova creditele în franci elvețieni. Doamna Amalia spune că nu s-a dus la bancă cu gândul de a lua un credit în franci elvețieni dar consilierul a sfătuit-o că ar fi cea mai bună soluție. S-a dovedit a fi în timp soluția cea mai păguboasă. A fost nevoie ca soțul să plece din țară, să muncească departe de fiul său ca să poată susține cât de cât rata la banca pentru a nu se trezi dați afară din casă. Abia dacă se mai văd de sărbători. Pentru doamna Amalia și pentru milioane de români aflați în aceiași situație nu se poate abroga nicio lege, nu se poate găsi nicio soluție care i-ar salva pe oameni de faliment dar ar aduce mai puțini bani bancilor. În războiul românului cu băncile statul își îngroapă proprii cetățeni. Nici măcar sacrificiul suprem făcut de acei români care de teama că băncile le vor lua casele s-au sinucis nu a contat în ecuația români contra bănci. Astăzi, români precum sunt doamna Amalia sau doamna Cecilia, au mai primit o lovitură în piept data de instituțiile statului – legea privind conversia creditelor în franci elvețieni este neconstituțională. Așa a zis CCR.
„Conversia se face la data conversiei, nu la data încheierii contractelor de credit. Se aplică legislaţia veche. Se aplică legislaţia în vigoare, în afara acesteia care a modificat ordonanţa„, a spus Dorneanu, întrebat ce se întâmplă în acest moment, după declararea Legii conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric ca neconstituţională.
O decizie era aşteptată încă din noiembrie 2016, dar a fost amânată de judecătorii Curţii Constituţionale pentru 18 ianuarie şi, apoi, pentru 7 februarie 2017.
Doamna Cecilia a spus că va merge din nou la proteste în timp ce asistenta medicală de Hârsești vrea doar să fie lăsată în pace. Nu mai vrea nimic de la un stat care nu e capabil să-și apere proprii cetățeni de lăcomia băncilor.
Cu ocazia sărbătorii sărbătorii Sfântului Dumitru, transmit din suflet un călduros La mulți ani! tuturor celor care își serbează ziua numelui. Vă doresc sănătate, liniște, bucurii alături de cei dragi și cât mai multe motive de împlinire. Această sărbătoare să vă aducă pace în suflet, curaj în fața provocărilor și credință în fiecare pas pe […]
Cu prilejul sărbătorii Sfântului Dumitru, adresez tuturor cetățenilor care își serbează ziua numelui cele mai sincere felicitări și urări de bine. Fie ca sfinții să vă ocrotească și să vă călăuzească pașii, iar credința, pacea și lumina să vă umple sufletele! La mulți ani! Florea Ene, primarul comunei Ciomăgești
„Cu ocazia sărbătoririi numelui de Sfântul Dumitru, primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi. La mulţi ani!” Gheorghe Stancu, Primarul Comunei Bascov