Revolta primarilor! Asociaţia Municipiilor, precizări privind modificarea impozitelor şi taxelor locale pentru 2026

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) precizează, într-un comunicat de presă transmis marţi, că, în 17 decembrie 2025, Guvernul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă nr. 78/2025, act normativ care a introdus schimbări semnificative în regimul fiscal aplicabil impozitelor şi taxelor locale. Astfel, art. I din OUG nr. 78/2025 modifică art. XII, punctul 49 din Legea nr. 239/2025 prin eliminarea anumitor facilităţi fiscale acordate anterior, fiind stabilite reguli noi privind baza de calcul şi nivelul impozitelor şi taxelor locale, iar art. II din OUG nr. 78/2025 a obligat Consiliile locale/Consiliului General al Municipiului Bucureşti să adopte, până la 31 decembrie 2025, hotărârile cu privire la impozitele şi taxele locale pentru anul 2026 (nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu sistarea finanţării pentru cotele defalcate din impozitul pe venit (IV), cât şi pentru sumele defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale).

”Deşi termenele prevăzute de Codul fiscal au creat o presiune considerabilă, toate municipiile din România au respectat cadrul legal în vigoare, au efectuat ajustări ale nivelului impozitelor şi taxelor locale şi au adoptat hotărârile consiliilor locale, exclusiv în baza modificărilor legislative adoptate de către Guvern. Modificările semnificative semnalate în spaţiul public, inclusiv creşteri de peste 70% în anumite situaţii, sunt cauzate de eliminarea facilităţilor fiscale acordate anterior de Guvern, precum şi de modificarea mecanismelor de calcul prevăzute de legislaţia în vigoare”, explică reprezentanţii AMR.

Potrivit sursei citate, autorităţile locale au aplicat aceste prevederi, întrucât legislaţia fiscală este obligatorie pentru toate unităţile administrativ-teritoriale.

”AMR subliniază faptul că municipiile au acţionat strict în limitele legii, iar hotărârile consiliilor locale adoptate reflectă exclusiv obligaţia de conformare la cadrul normativ stabilit prin Legea nr. 239/2025, OUG nr. 78/2025 şi Codul fiscal”, scrie în comunicat.

Ca urmare, Asociaţia Municipiilor din România reafirmă că ajustarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2026 a fost realizată în baza legislaţiei naţionale în vigoare.

”Toate municipiile au respectat obligaţia legală privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2026 prin adoptarea hotărârilor consiliilor locale până la 31 decembrie 2025. Orice modificare sau eliminare a impozitelor şi taxelor locale se face în anul curent pentru anul următor, conform Art. 4, alin. 2 din Codul fiscal: «În cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuţii obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilităţi existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an şi vor rămâne nemodificate cel puţin pe parcursul acelui an»”, arată AMR.

Totodată, AMR solicită Guvernului ca, în pregătirea adoptării Legii bugetului de stat pe anul 2026, să realizeze consultări cu structurile asociative ale APL, în vederea transparentizării modului de alocare a resurselor financiare (impozit pe venit; cote defalcate pentru echilibrare; sume defalcate din TVA) în anul 2026.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sinecuri pe Apa Sâmbetei: Elena Iagăr și Alin Călinescu, șomerii de lux ai Alinei Gorghiu

Reorganizările instituțiilor publice încep să lovească și în zona sinecuriștilor care au ocupat, în ultimii ani, funcții de conducere în instituții de cultură cu sprijinul Alinei Gorghiu, (încă) președintă a PNL Argeș. Dar vin vremuri grele pentru Alin Călinescu și Elena Iagăr, ambii cu trasee profesionale și politice strâns legate de Alina Gorghiu după ce […]

Citește mai mult...

316.000 de lei sau lipsă de prejudiciu? În dosarul caselor DGASPC Argeș, totul poate porni de la o cotă de TVA

316.000 de lei sau lipsă de prejudiciu? În dosarul caselor DGASPC Argeș, totul poate porni de la o cotă de TVA În dosarul privind achiziția de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș a cinci imobile destinate persoanelor adulte cu dizabilități, stabilirea prejudiciului depinde, potrivit argumentelor formulate în cauză, inclusiv de cota […]

Citește mai mult...

Se oprește apa potabilă în orașul Costești în data de 19 august 2026

Se oprește apa potabilă în orașul Costești în data de 19 august 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești, în ziua de miercuri 19 august 2026, între orele 830 – 1800, fiind afectaţi utilizatorii situați pe străzile Victoriei și Telești – parțial. Oprirea este necesară în vederea cuplării […]

Citește mai mult...