Reținut și arestat preventiv de polițiști pentru șantaj și evadare

Reținut și arestat preventiv de polițiști pentru șantaj și evadare

În ziua de 3 iunie a.c., polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de _șantaj și evadare_ , iar în urma cercetărilor au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui tânăr de 25 de ani, din Pitești.

Din probatoriul administrat a rezultat că în noaptea de 21 spre 22 mai a.c., respectiv în ziua de 25 mai a.c., în baza aceleiași rezoluții infracționale, în timp ce se afla la locuința din Pitești unde executa măsura arestului la domiciliu, tânărul de 25 de ani ar fi exercitat, printr-o rețea de socializare, acte de constrângere psihică asupra unui tânăr de 19 ani, cu scopul de a-i remite 300 de lei (solicitare din noaptea de 21 spre 22 mai), respectiv 700 de lei (solicitare din ziua de 24 mai).

De asemenea, în noaptea de 21 spre 22 mai a.c., prin discuții purtate prin aceeași rețea de socializare, ar fi exercitat acte de constrângere psihică asupra unui minor de 17 ani, cu scopul de a-i remite 300 de lei.

Totodată, din probatoriul administrat a rezultat că în seara zilei de 18 mai, în jurul orei 18:00, cel în cauză ar fi încălcat obligația de a nu părăsi domiciliul, stabilită de instanța de judecată în cadrul cercetărilor într-o altă cauză penală, prin aceea că s-ar fi deplasat în apropierea imobilului, pentru a se întâlni cu o persoană.

În ziua de 3 iunie, tânărul de 25 de ani a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere emis în cauză, iar _după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, *tânărul a fost reținut pentru 24 de ore* , pe bază de ordonanță._

În cursul zilei de astăzi, 4 iunie, tânărul de 25 de ani a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus *_arestarea preventivă pentru 30 de zile_* .

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Precizăm că această _etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală soluționare definitivă a cauzei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...