Reforma administraţiei locale vizează reducerea a 40.000 de posturi

Măsurile privind reforma administraţiei locale vizează reducerea a peste 40.000 de posturi, impactul financiar anual urmând să fie de 2,2 miliarde de lei, a declarat ministrul Dezoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.
El a răspuns astfel la o întrebare despre măsurile cuprinse în proiectul privind reforma administraţiei locale, care vizează reduceri de personal.

“Această tăiere la nivelele cabinetelor demnitarilor se aplică şi la nivel central, acolo sunt tăieri şi la cabinetul prim-ministrului, al vicepremierilor, miniştrilor, secretarilor de stat şi aşa mai departe, deci este o reducere a numărului de consilieri de sus până jos şi într-adevăr este de peste 6.000 de posturi. Pe partea de Poliţie Locală sunt peste 4.000 de posturi care se taie. Iar cu aplicarea acelui procent de 20% e vorba de peste 30.000 de posturi. În total, peste 40.000 de posturi în administraţia locală şi impactul financiar al acestei părţi, la care am lucrat noi, este de 2,2 miliarde de lei anual, atât este economia din aceste măsuri”, a declarat Cseke Attila luni seară, la Antena 3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Guvernul a decis eliberarea a 32 de prefecți și 20 de subprefecți la nivel național

Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și subprefecți la nivel național. Potrivit Executivului, 32 de prefecți și 20 de subprefecți au fost eliberați din funcție, în timp ce 29 de prefecți și 15 subprefecți au fost numiți în aceste posturi.  „Avem 32 de eliberări din funcție, din funcția de […]

Citește mai mult...

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie

Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă luni, 2 noiembrie Primăria orașului Mioveni informează cetățenii că luni, 2 noiembrie 2026, Piața Agroalimentară Dacia va fi închisă pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare (DDD). Duminică, 1 noiembrie, piața va funcționa după programul obișnuit, iar activitatea va fi reluată marți, 3 noiembrie, conform programului normal.

Citește mai mult...

Cristian Gentea, apel împotriva manipulării: Noul spital din Pitești nu afectează nicio pădure, terenul ales are doar vegetație spontană

Noul Spital Municipal din Pitești va fi ridicat pe Strada Depozitelor, pe un teren acoperit doar de vegetație spontană, infirmând categoric zvonurile privind distrugerea vreunei zone forestiere, a anunțat primarul Cristian Gentea. Edilul a lansat un apel ferm către cetățeni să nu se lase manipulați de valul de dezinformări din spațiul public, dând asigurări că […]

Citește mai mult...