Recital de nai, sesiune Q&A și film în premieră la Cinematogaful de artă “Mircea Diaconu”

Recital de nai, sesiune Q&A și film în premieră la Cinematogaful de artă “Mircea Diaconu”

Sâmbătă, 11 octombrie 2025, de la ora 19.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectat filmul „Maria, inima României”.

Povestea rolului politic şi a interesantei vieţi private a Reginei Maria a României. Nepoată a Reginei Victoria, ea s-a căsătorit cu Prinţul Moştenitor al României în 1893. Vom vedea cum a condus ţara în timpul ororilor Primului Război Mondial, până la victoria de la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919. Filmul nu evită aspectele mai puţin strălucitoare ale vieţii Reginei. Fiul său, Carol, şi-a dispreţuit părinţii şi când a devenit Rege a alungat-o pe Maria de la curte. Iar când comuniştii au ajuns la putere, în 1945, au şters-o din istorie. Proiecția cuprinde numeroase momente speciale: recial la nai susținut de Mădălina Lupu, sesiune Q&A alături de producătorul John Florescu, respectiv coproducătorul Dan Drăghicescu.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Duminică, 12 octombrie 2025, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fi proiectat în premieră filmul „Regatul”.

Corsica, 1995. Lesia abia a devenit adolescentă şi vara stă să înceapă. Într-o zi un bărbat apare pe neaşteptate şi o duce la vila izolată unde tatăl Lesiei se ascunde de autorităţi împreună cu clanul său de mafioţi. Când izbucneşte un război cu un clan rival, laţul se strânge tot mai mult în jurul lor, iar moartea pare să pândească la fiece pas. Nevoiţi să fugă, tatăl şi fiica vor învăţa să se cunoască şi să se înţeleagă reciproc…

Prețul unui bilet la acest film este de 10 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...