Recalcularea pensiilor. Ce trebuie să conțină dosarele

Pensiile se majorează cu 10%, de la 1 ianuarie

Recalcularea pensiilor. Ce trebuie să conțină dosarele

Recalcularea pensiilor se va încheia în curând, susține ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș.

Recalcularea pensiilor presupune, de fapt, reevaluarea tuturor dosarelor de la casele județene de pensii, iar autoritățile sunt pregătite în acest sens, susține ministrul Muncii. Până în luna martie ac, vor fi stabilite toate normele de aplicare a legii care prevede majorarea pensiilor românilor.

Potrivit ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, reevaluarea dosarelor de pensii este realizată în proporție de 95%.

„Procesul de reevaluare a dosarelor de pensie se apropie de finalizare. Avem peste 95 dintre dosare reevaluate, au rămas dosarele mai grele, mai complexe. Ţinta noastră este să finalizăm cât mai curând posibil, având deja în sistem aceste date – datele fiecărui pensionar. Ulterior, evident că şi procesul de recalculare va fi mai facil”, a declarat Simona Bucura Oprescu, la România TV.

Conform noii legi, formula de calcul a pensiilor este următoarea: valoarea punctului de referință (VPR) se înmulțește cu numărul de puncte acumulate și rezultă cuantumul pensiei.

Potrivit Ministerului Muncii, vor fi recalculate toate pensiile aflate în plată pentru care există la dosar documente cu sporuri/venituri contributive nepermanente. La calculul pensiei se are în vedere venitul brut pentru care s-a reținut contribuția de asigurări sociale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi

Poliția Locală Pitești continuă controalele pentru depozitarea ilegală a deșeurilor. Trei persoane sancționate astăzi Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului al Poliției Locale Pitești au desfășurat astăzi noi acțiuni de verificare pe domeniul public, pentru a preveni depozitarea deșeurilor în afara spațiilor special amenajate. În urma controalelor, au fost constatate mai multe […]

Citește mai mult...

Primarul Gheorghe Stancu de la Bascov dă de pământ cu fițuica lui Adrian Ștefănoiu

Primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu, reacționează dur după informațiile apărute în publicația semnal-ag.ro, o fițuică făcută pe picior de Adrian Ștefănoiu după ce a dat bir cu fugiții de la PSD la PNL. Gheorghe Stancu susține că acestea nu corespund realității. Edilul solicită public drept la replică și rectificarea materialului, avertizând că, în cazul unui […]

Citește mai mult...

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit

398 de copii din Mioveni încep școala cu ghiozdane și rechizite oferite gratuit 398 de copii înscriși în clasa pregătitoare la unitățile de învățământ din Mioveni vor primi gratuit, la începutul anului școlar 2026-2027, câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare. Programul „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an, după ce proiectul a […]

Citește mai mult...