
Astăzi, conducerea Consiliului Județean Argeș a prezentat raportul de activitate la un an de mandat.
Valoarea totală a proiectelor implementate sau în curs de implementare depășește 500 de milioane de euro.
PROIECTE FONDURI EUROPENE
În perioada 01.11.2024 – 15.11.2025 Consiliul Județean Argeș, prin Direcția Strategii Sinteze Proiecte cu Finanțare Internațională, a avut în implementare 17 proiecte având ca sursă de finanțare fonduri europene nerambursabile (POR 2014 – 2020, POIM 2014-2020, PNRR 2023-2026, AFM, PRSM 2021-2027, PS 2021-2027, PEO) și bugetul Consiliului Județean Argeș, în valoare totală de 1.052.704.060,48 lei.
„Restaurarea Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna”- consolidarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural” – proiect depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătățirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1- Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Obiectivul general a constat în impulsionarea dezvoltării locale prin consolidarea, protejarea, valorificarea patrimoniului cultural al GALERIEI DE ARTĂ „RUDOLF SCHWEITZER – CUMPĂNA”, respectând principiile dezvoltării durabile.
Obiectivele specifice care au dus la realizarea obiectivului general, sunt:
– Îmbunătăţirea infrastructurii Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” prin restaurarea și conservarea obiectivului turistic – monument istoric categorie A;
– Creșterea gradului de expunere a Galeriei de Artă „Rudolf Schweitzer – Cumpăna” după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia
Valoarea totală este de 26.130.131,95 lei.
Proiect finalizat la data de 30.09.2025
„Restaurarea Muzeului Judeţean Argeş – consolidarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural” – proiect depus în cadrul POR 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbuntăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1- Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Obiectivul general a constat în impulsionarea dezvoltării locale prin consolidarea, protejarea, valorificarea patrimoniului cultural al MUZEULUI JUDEŢEAN ARGEŞ, respectând principiile dezvoltării durabile.
Obiectivele specifice ale acestui proiect sunt:
– Îmbunătăţirea infrastructurii Muzeului Judeţean Argeş prin restaurarea şi conservarea obiectivului turistic – monument istoric categorie A;
– Creşterea gradului de expunere a Muzeului Judeţean Argeş după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia.
Valoarea proiectului este de 28.148.281,61 lei.
Au fost realizate toate activitățile din cadrul proiectului, iar acesta se va finaliza la 31.12.2025
„Conservarea şi Consolidarea Cetăţii Poenari Argeş”, – proiect depus în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 – Îmbuntăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1- Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.
Obiectivul general al proiectului a constat în impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea și consolidarea patrimoniului cultural al Cetății Poenari – Argeș, respectând principiile dezvoltării durabile.
Obiectivele specifice care au dus la realizarea obiectivului general, sunt:
– Îmbunătăţirea infrastructurii Cetăţii Poenari prin conservarea şi consolidarea obiectivului turistic-monument istoric categoria A;
– Creşterea gradului de expunere a Cetăţii Poenari după finalizarea lucrărilor de intervenţii, prin digitizarea acestuia.
Valoarea actualizată a proiectului este de 25.723.744,63 lei.
Proiectul a fost finalizat la data de 30.06.2025.
„Extindere şi dotare spaţii urgenţă şi amenajări incintă Spital Judeţean de Urgenţă Piteşti” – proiect depus în cadrul POR 2014 – 2020, AP 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiţii 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități, Obiectivul Specific 8.2 – Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență, Operaţiunea B – Unități de primiri urgențe.
Obiectivul general al proiectului: Îmbunătățirea calității și eficienței îngrijirii spitalicești de urgență din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, în vederea asigurării distribuției teritoriale echilibrate a serviciilor medicale de urgență prin preluarea pacienților de la nivel local, care nu pot fi tratați în sistem ambulatoriu.
Obiectiv specific: Extinderea, dotarea și amenajarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Pitești, județul Argeș.
Valoarea totală: 16.895.972,04 lei.
A fost finalizată implementarea proiectului la data de 31.12.2024
„Extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Pitești” – proiect finanţat prin POR 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale; Prioritatea de investiții 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, cultural și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunitati; Obiectivul Specific 8.1 – Creșterea accesiblității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate; Operațiunea A – Ambulatorii.
Obiectivul general al proiectului a fost extinderea infrastructurii sanitare, prin investiţii în lucrări necesare ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Pitești, care contribuie la dezvoltarea operaționalității la nivel regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate publică și îmbunătăţind accesul la serviciile medicale de calitate
Valoare totală – 16.063.852,96 lei
A fost finalizată implementarea proiectului la data de 31.12.2024.
„Modernizare DJ 679: Păduroiu (DN67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești – Fâlfani – Cotmeana – Malu – Bârla – Lim. Jud. Olt, km 0+000-48.222; L=47,670 km”
Sursa de finanțare – proiect depus în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia/149/PRSM_P4/OP3/RSO3.2/PRSM_A29 – Dezvoltarea și creșterea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, inteligente și intermodale, prin investiții în reabilitarea, modernizarea, extinderea reţelei de drumuri judeţene din regiunea Sud-Muntenia.
Obiectivul specific al acestui proiect este creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane situate în proximitatea rețelei TEN-T prin modernizarea drumului județean DJ 679: Păduroiu (DN67B) – Lipia – Popești – Lunca Corbului – Pădureți – Ciești – Fâlfani – Cotmeana – Malu – Bârla – Lim. Jud. Olt, km 0+000 – km 48+222 cu o lungime de 47,670 km.
Valoarea totală proiect: 384.627.378,28 lei.
Proiectul este în implementare. Ordinul de începere a execuției lucrărilor a fost emis în data de 07.07.2025. Până la data prezentei au fost realizate lucrări în procent de 9,5%.
Data finalizării proiectului: 08.12.2028.
„Consolidarea infrastructurii medicale pentru a face față provocărilor ridicate de combatere a epidemiei de COVID-19 la Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Andrei”, Valea Iașului”. Contract de finanțare nr.1684/06.09.2022 Cod SMIS 2014+155528.
Proiectul este finanțat prin Programului Operaţional Infrastructură Mare, Componenta 1- REACT EU – Creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicești publice care utilizează fluidele medicale, Axa Prioritara- Protejarea sănătății populației în contextul crizei sanitare cauzate de COVID-19, creșterea eficienței energetice si utilizarea surselor regenerabile de energie, cu finanțare din REACT-EU, Operațiunea- Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criza în contextul pandemiei de COVID- 19 și al consecințelor sale sociale.
Obiectivul general al proiectului este creșterea capacității adecvate de îngrijire și tratament a cazurilor de infecție cu virusul SARS COV-2 prin investiții în dotări și lucrări necesare infrastructurii sanitare, în scopul reducerii inegalităților privind starea de sănătate și îmbunătățind accesul la serviciile medicale de calitate.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
– Instalarea de sisteme de detectare, semnalizare și alarmare în cazul depășirii concentrației maxime de oxigen, la Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf.Andrei” Valea Iașului.
– Reabilitare și extindere infrastructură electrică și de fluide medicale la Spitalul de Pneumoftiziologie „Sf. Andrei” Valea Iașului.
Valoare totală proiect: 9.853.493,84 lei.
Proiectul a fost finalizat la data de 31.12.2024.
„Renovarea energetică moderată pentru sediul Regiei Autonome Județene de Drumuri Argeș, Municipiul Pitești, str. George Coșbuc nr. 40, județul Argeș”- în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2- RENOVAREA ENERGETICĂ MODERATĂ SAU APROFUNDATĂ A CLĂDIRILOR PUBLICE, apelul de proiecte RUNDA 2 – C5.
Obiectivele propuse a fi realizate prin prezentul proiect sunt următoarele:
– reducere a consumului anual specific de energie final pentru încălzire(kWh/m²an);
– reducere a consumului de energie primară totală (kWh/m²an);
– reducere a consumului de energie primară utilizând surse convenționale (kWh/m²an);
– reducere a consumului de energie primară utilizând surse regenerabile la finalul implementării proiectului(kWh/m²an);
– reducerea anuală estimată a gazelor cu efect de seră (echivalent kg C0₂/m²an).
Valoarea proiectului este de 5.442.523,52 lei.
Proiectul se va finaliza la data de 09.12.2025.
Proiectul „Elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Județean (P.A.T.J.) Argeș, precum și de organizare a activităților conexe de informare și consultare a publicului”– proiect depus spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 – Fondul Local, abordează provocările legate de disparitățile teritoriale și sociale din zonele urbane și rurale, precum și mobilitatea urbană. Obiectivul acestei componente este de a susține o transformare durabilă urbană și rurală prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale.
Obiectivul investițiilor pentru I.4 Elaborarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană este de a îmbunătăți cadrul de planificare teritorială prin documente și proceduri simplificate și digitalizate de amenajare a teritoriului, un acces sporit și transparent la documentele de planificare spațială și teritorială.
Valoarea proiectului este de 1.666.000 lei.
Proiectul se află în etapa de implementare cu un procent de realizare a activităților de 70%.
Data estimată finalizare proiect: 06.06.2026.
„Laborator de radioterapie Spital Județean de Urgență Pitești” – în cadrul Planulului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C12 – Sănătate, I2. Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice.
Valoare proiect cu TVA : 93.545.424,35 lei.
A fost încheiat contractul de execuție lucrări și a fost emis ordinul cu începerea execuției din 21.10.2024. Proiectul se află în etapa de execuție a lucrărilor cu un procent de realizare de 64% din C+M.
În data de 13.10.2025 a fost începută procedura de suspendare a finanțării din PNRR și transferarea proiectului către Programul de Sănătate 2021-2027, asigurându-se astfel continuarea și finalizarea activităților proiectului. Acest lucru a fost realizat în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 41/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din Planul național de redresare și reziliență și din fonduri publice naționale.
,,Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ special din subordinea Consiliului Județean Argeș și a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Argeș” – finanțat prin PNRR/2022/C15-Investiția 9, Investiția 11 – contract de finanțare nr. 23DOT/2023.
Valoarea proiectului este de 2.979.964,68 lei.
Proiectul se va finaliza la 31.12.2025.
Achiziționarea de microbuze electrice pentru transportul elevilor din județul Argeș- finanțare PNRR, Pilonul VI. Politici pentru noua generație/Componenta C15:Educație/Reforma 6: Actualizarea cadrului legislativ pentru a asigura standarde ecologice de proiectare, construcție și dotare în sistemul de învățământ preuniversitar, Investiția 10: Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi. Contract de finanțare semnat în data de 12.09.2023.
Valoarea totală proiect: 35.904.988,51 lei cu TVA.
La data prezentei proiectul a fost finalizat fiind recepționate și livrate toate microbuzele ce au făcut obiectul acestui contract de finanțare.
Data finalizării proiectului: 31.07.2025.
Proiectul „Achiziție microbuze destinate transportului elevilor din Județul Argeș”, contract nr. 34/I/GES/18.04.2024 este finanțat prin “Programul privind îmbunătățirea calității aerului și reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puțin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, aprobat prin Ordinul nr. 2.192 din 24 august 2023, gestionat de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Valoarea totală acordată în cadrul contractului de finanțare este 25.000.000 lei, valoare eligibilă.
Obiectivul principal al proiectului l-a constituit achiziționarea de 17 microbuze electrice /hibride/alimentate cu CNG și 17 stații de încărcare.
În data de 19.12.2024 a fost semnat contractul de furnizare având ca obiect furnizarea a 17 microbuze electrice și 17 stații de încărcare. Prin Actul adițional nr.1 la contractul de finanțare a fost aprobată suplimentarea cu 7 microbuze electrice, respectiv 7 stații de reîncărcare ca urmare a economiei realizate în cadrul achiziției publice.
Proiectul a fost finalizat, toate cele 24 de microbuze și stații de reîncărcare au fost recepționate și puse la dispoziția utilizatorilor finali.
Data finalizării proiectului: 22.09.2025.
Proiectul ,,Modernizare DJ 659: Piteşti – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negraşi – Mozăceni – Lim. Jud. Dâmbovița, km 0+000-58+320, L = 58,320 km” – depus în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia/149/PRSM_P4/OP3/RSO3.2/PRSM_A29 – Dezvoltarea și creșterea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, inteligente și intermodale, prin investiții în reabilitarea, modernizarea, extinderea reţelei de drumuri judeţene din regiunea Sud-Muntenia.
Valoarea proiectului: 358.490.709,06 lei.
Ordinul de începere a execuției lucrărilor a fost emis în data de 16.06.2025. Proiectul este în implementare, execuția lucrărilor fiind în procent de 14,83%.
Data estimată de finalizare: 03.05.2029.
15.”Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești”.
Finanțat prin: Fondul European de Dezvoltare Regională , Programul Sănătate 2021-2027, Prioritatea 7. Măsuri care susțin domeniile oncologie și transplant, Obiectivul de politică 4: O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale. Obiectivul specific: RSO4.5. Asigurarea accesului egal la asistență medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR). Acțiunea A. ONCOLOGIE – d) Investiții în infrastructura publică a: laboratoarele de genetică și de anatomie patologică din cadrul unităților sanitare publice pentru diagnosticul cancerului în vederea tratamentului personalizat în funcție de profilul tumoral identificat.
Obiectivul general al investiției constă în dezvoltarea capacității de diagnosticare a cancerului în vederea tratamentului personalizat în funcție de profilul tumoral identificat, prin dotarea laboratorului de anatomie patologică din cadrul unității sanitare publice.
Obiectiv specific al proiectului: Creșterea accesului la servicii de diagnostic al cancerului la nivel teritorial prin dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Proiectul a fost depus în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență Pitești.
Valoarea totală a proiectului: 6.077.470,68 lei.
În data de 18.12.2024 a fost semnat contractul de finanțare, începând astfel implementarea proiectului. A fost realizată achiziția echipamentelor medicale și au fost furnizate echipamentele medicale pentru loturile 2,3,5 și 6.
Data estimată de finalizare: 17.05.2026.
Centrul de Date Regional Sud Muntenia, finanțat prin PRSM/481/PRSM_P1/OP1/RSO1.2/PRSM_A38 – Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice, prin înființarea și operaționalizarea Centrului de Date Regional Sud Muntenia.
Obiectiv specific: Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice
În cadrul acestui proiect Consiliul Județean Argeș este partener.
Valoarea totală a proiectului: 236.426.000 lei
A fost semnat contractul de finanțare începând astfel implementarea proiectului.
Data semnare contract: 31.07.2025
Data estimată de finalizare: 31.12.2028
Îmbunătățirea serviciilor de educație timpurie în Județul Argeș, finanțat prin
PEO/412/ PEO_P5/OP4/ ESO4.6/ PEO_A24 – Diversificarea și flexibilizarea serviciilor de educație timpurie – Regiuni mai puțin dezvoltate.
Obiectiv specific: Promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii, precum și a absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate, începând de la educația și îngrijirea timpurie, continuând cu educația și formarea generală și profesională până la învățământul terțiar, precum și educația și învățarea în rândul adulților, inclusiv prin facilitarea mobilității în scopul învățării pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități.
În cadrul acestui proiect Consiliul Județean Argeș este partener.
Valoarea totală a proiectului: 16.154.124,37 lei.
A fost semnat contractual de finanțare, proiectul fiind în implementare.
Data semnare contract: 29.08.2025
Data estimată de finalizare: 31.12.2028.
Consiliul Județean Argeș, prin Direcția Strategii Sinteze Proiecte cu Finanțare Internațională are în etapa de precontractare/evaluare pentru accesarea finanțării următoarele proiecte, în valoare totală de 571.230.576,35 lei:
”Drum expres A1-Pitești-Mioveni” – depunere în parteneriat cu C.N.A.I.R. prin Programul Transport 2021-2027. Proiectul se află în etapa de precontractare pentru realizarea documentației Studiu de Fezabilitate.
Valoarea acestuia este de 3.416.261,31 lei. În cadrul acestui proiect Consiliul Județean Argeș este partener.
Dată depunere proiect: 25.04.2024.
Creșterea eficienței energetice – Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sfântul Stelian, Corp 1, orașul Costești, județul Argeș”- depus în cadrul apelului de proiecte PRSM/249/PRSM_P2/OP2/RSO2.1/PRSM_A34, Prioritatea 2 – O regiune cu orașe prietenoase cu mediu, Obiectivul specific RSO 2.1 – Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
Obiectivul general generat de realizarea obiectivului de investiții propus constă în asigurarea/îmbunătățirea performanței energetice pentru clădirea publică, inclusiv activități conexe și măsuri pentru utilizarea resurselor alternative de energie.
Obiective specifice:
– Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
– Îmbunătățirea performanței energetice a clădirii și crearea unui mediu educațional cu un grad ridicat de confort care să le permită elevilor și cadrelor didactice să își desfășoare activitatea în condiții optime.
Valoare proiect: 21.203.923,04 lei
Proiectul a fost admis după finalizarea etapei de evaluare tehnico-financiară.
Data depunere proiect: 27.09.2024.
”Spital Pitești”
UAT Județul Argeș a depus în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești și cu Spitalul Județean de Urgență Pitești, proiectul cu titlul “Spital Pitești”, în vederea obținerii finanțării în cadrul Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești, apel PNIIUS/518/PNIIUS_P1/NA/PNIIUS_OS1/PNIIUS_A1 – Programul național de investiții în infrastructura unităților spitalicești – Tip apel A, b).
Obiectivul general al proiectului constă în realizarea unei construcții noi, pentru relocarea unor secții ale Spitalului Județean de Urgență Pitești în vederea îmbunătățirii infrastructurii de sănătate gestionate de Consiliul Județean Argeș, implicit a calității vieții locuitorilor din Județul Argeș pentru generațiile prezente și viitoare.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt:
Creșterea accesibilității populației la servicii medicale de cea mai înaltă calitate și în condiţii de echitate, prin construcția unei noi clădiri – Spital Pitești;
Creșterea eficacității serviciilor medicale oferite de Spitalul Județean de Urgență Pitești, prin construcția unei noi clădiri – Spital Pitești.
Valoarea totală a proiectului este 499.972.587,23 lei inclusiv TVA.
Proiectul se află în etapa de evaluare preliminară.
Data depunere proiect: 20.12.2024
„Reabilitarea, conservarea și punerea în valoare a Castrului Roman Jidava (Jidova)”. Consiliului Județean Argeș intenționează să depună o cerere de finanțare pentru proiectul sus-menționat în cadrul apelului de proiecte PRSM/380/PRSM _ P6/OP5/RSO5.2/PRSM_A40 aferent Priorității 6 – „O regiune atractivă”, Obiectivul specific RSO5.2 – „Promovarea dezvoltării locale integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în alte zone decât cele urbane”.
Valoare estimată proiect: 34.870.733,65 lei.
Proiectul este în etapa de evaluare.
Data depunere proiect: 27.05.2025.
”Digitalizarea în beneficiul cetățeanului a instituțiilor și serviciilor publice din subordinea Consiliului Județean Argeș”, finanțat prin PRSM/473/PRSM_P1/ OP1/RSO1.2/PRSM_A38 – Investiții în dezvoltarea infrastructurii, serviciilor și echipamentelor IT relevante și necesare, precum și achiziția, dezvoltarea, testarea și pilotarea soluțiilor și aplicațiilor digitale (PaaS, SaaS, etc).
Obiectivul specific al proiectului este: Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice.
Valoare estimată proiect: 5.834.254,72 lei.
Proiectul este în etapa de evaluare.
Data depunere proiect: 30.06.2025.
6.”Digitalizarea traseelor montane din Județul Argeș”, finanțat prin PRSM/473/PRSM_P1/OP1/RSO1.2/PRSM_A38 – Investiții în dezvoltarea infrastructurii, serviciilor și echipamentelor IT relevante și necesare, precum și achiziția, dezvoltarea, testarea și pilotarea soluțiilor și aplicațiilor digitale (PaaS, SaaS, etc)
Obiectiv specific: Valorificarea avantajelor digitalizării, în beneficiul cetățenilor, al companiilor, al organizațiilor de cercetare și al autorităților publice.
Valoare estimată proiect: 5.932.816,40 lei.
Proiectul este în etapa de evaluare.
Data depunere proiect: 20.06.2025
III. Consiliul Județean Argeș are în pregătire pentru accesarea finanțării următoarele proiecte:
”Înființare parcuri fotovoltaice cu capacități de stocare integrate pentru consumul propriu al Consiliului Județean Argeș și al partenerilor implicați” – finanțare din Fondul pentru Modernizare, pentru proiecte de investiții în capacități noi de producere pentru autoconsum a energiei electrice din surse regenerabile de energie solară, în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon și atingerii obiectivelor asumate de România în cadrul Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (P.N.I.E.S.C.).
“Dezvoltarea infrastructurii pentru stații de reîncărcare electrică de-a lungul drumurilor județene Argeș”- Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, prioritatea dezvoltarea infrastructurii pentru stații de reîncărcare electrică de-a lungul drumurilor județene.
INVESTIȚII PROMOVATE ȘI FINANȚATE PRIN INTERMEDIUL PROGRAMELOR GUVERNAMENTALE, RESPECTIV COFINANȚARE BUGETUL LOCAL:
# 34 de proiecte, în diferite stadii de implementare
Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, aprobat prin OUG nr.95/2021
„Stație de epurare ape uzate și rețea de canalizare menajeră aferentă unităților medicale: Spitalul de Boli Cronice Călinești, Unitatea de Asistență Medico-Socială Călinești, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Călinești și Centrul de Permanență Călinești din Comuna Călinești, județul Argeș”- stadiu fizic realizat 51% -valoarea totala a investiției = 4.170,069 mii lei.
Pod peste râul Neajlov, în satul Siliștea, comuna Căteasca, județul Argeș-valoarea totala a investiției=1.938,201mii lei – elaborare documentații tehnice în vederea obținerii avizelor/acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism
Modernizare DJ 703G Şuici (DJ 703H) – Ianculeşti – lim.jud.Vâlcea, Km 14+000 – Km 16+922, L=2,922 Km, comuna Suici – Contractul de Finanțare semnat cu MDLPA; Contract de proiectare și execuție lucrări semnat; în derulare servicii de proiectare; Valoarea totală a investiției = 15.893,11 mii lei
Modernizare DJ 731B, Sate Sămara și Metofu, km 1+603 – km 3+732, în Comuna Poiana Lacului, L=2,129 km’’– DALI finalizat (în așteptare finalizare extindere și reabilitare sistem de alimentare cu apă și canalizare derulat de SC APĂ CANAL 2000 SA în zona amplasamentului drumului DJ 731 B); Valoarea totala a investiției = 10.732,17 mii lei.
,Modernizare DJ 732C Bughea de Jos – Malu – Godeni, Km 7+165 – Km 8+913, L= 1,748 Km – Contractul de Finanțare semnat cu MDLPA; Contract de proiectare și execuție lucrări atribuit si semnat, în derulare servicii de proiectare; Valoarea totală a investiției = 8.928,40 mii lei
Modernizare DJ 679 C lzvoru – Mozăceni Km 12+489 – Km 21+688 , L = 9,199 Km” – Contractul de Finanțare semnat cu MDLPA; în derulare achiziția serviciilor de proiectare și execuție lucrări; Valoarea totală a investiției = 35.841,88 mii lei.
7.,,Modernizare DJ 703 H Sălătrucu-Vâlcea, Km 25+200 – Km 27+202,65 si km 28+520 – km 29+863, L = 3345,65m’’- Contractul de Finanțare semnat cu MDLPA; Contract de proiectare și execuție lucrări atribuit si semnat, în derulare servicii de proiectare; Valoarea totală a investiției = 20.109,09 mii lei.
“Modernizare DJ 703 B Morărești – Uda, Km 16+200 – Km 17+899, în Comuna Uda, L = 1,699 Km” – Contractul de Finanțare semnat cu MDLPA; Contract de proiectare și execuție lucrări atribuit și semnat; Proiect tehnic finalizat și Autorizație de execuție lucrări obținută; Valoarea totală a investiției = 6.779,53 mii lei.
Prevederi contractuale suspendate potrivit Informării transmise de către MDLPA cu privire la alocarea de fonduri pentru anul 2025;
Modernizare DJ 739 Bârzeşti (DN 73 D) – Negrești – Zgripcești – Beleți, km 0+582 – Km 2+408, L=1,826 Km, în Comuna Vulturești – Contractul de Finanțare semnat cu MDLPA; Contract de proiectare și execuție lucrări atribuit si semnat, în derulare servicii de proiectare; Valoarea totală a investiției = 9.483,32 mii lei.
Modernizare DJ 704G Cicănești-Șuici (DJ703H), km 9+532- km 13+435, L= 3,903 km – Investiția este cuprinsă în Lista obiectivelor finanțate prin Programul național de investiții ,,Anghel Saligny”; Contract de proiectare, în derulare actualizare DALI, conform cerințelor Programului; Valoarea totală a investiției = 28.080,95 mii lei.
Modernizare DJ703E Pitești (DN67)- Băbana- Cocu, km1+800 – km 19 + 765, L= 17, 965 km – Investiția este cuprinsă în Lista obiectivelor finanțate prin Programul național de investiții ,,Anghel Saligny”; Contract de proiectare, în derulare elaborare DALI (faza obținere avize/ acorduri aferente Certificatului de urbanism), conform cerințelor Programului; Valoarea totala a investiției = 82.720,52 mii lei.
Prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” sunt încheiate cu MDLPA 7 contracte de finanțare în valoare totală de 101.205,399 mii lei
Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat derulat conform Legii nr.212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor; – 6 proiecte
“Consolidare și Reabilitare corp C3, aparținând Centrului de Diagnostic și Tratament Pitești” – Contractul de Finanțare semnat cu MDLPA în 04.09.2025 , în curs de achiziție servicii de proiectare și execuție, valoarea totală a investiției=46.311,736 mii lei.
Consolidare și reabilitare Spital Județean de Urgență – declarat eligibil pentru finanţare prin PNCCRS, valoarea totala a investiției=167.854,588 mii lei.
Consolidare și reabilitare Corp Spital de Boli Cronice și Geriatrie „Constantin Bălăceanu Stolnici”, oraș Ștefănești, Județul Argeș”- declarat eligibil pentru finanţare prin PNCCRS – valoarea totala a investiției=40.072,95 mii lei.
Consolidare și reabilitare Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, Pavilion central , comuna Leordeni, sat Cârciumărești, nr. 106, Județul Argeș – cererea de finanțare se află în analiză la MDLPA în vederea declarării obiectivului -eligibilității pentru finanțare- valoarea totala a investiției=33,795,48 mii lei.
Consolidare si reabilitare Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, Pavilion I, comuna Leordeni, sat Cârciumărești, nr. 106, Județul Argeș -cererea de finanțare se află în analiză la MDLPA în vederea declarării eligibilității pentru finanțare – valoarea totala a investiției=9.751,10 mii lei.
Consolidare si reabilitare Spitalul de Pneumoftiziologie Leordeni, Pavilion II, comuna Leordeni, sat Cârciumărești, nr. 106, Județul Argeș -cererea de finanțare se află în analiză la MDLPA în vederea declarării eligibilității pentru finanțare- valoarea totala a investiției=9.811,60 mii lei
Programul de realizare a pistelor pentru biciclete coordonat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu
Piste pentru biciclete pe DJ 703E: Pitești (DN 67 B) – Lupueni – Popești – Lunguiești – Cocu (DJ 703B), pe sectorul Km 2+200 – 12+300, L=10,100 Km, în comunele Moșoaia și Băbana, judeţul Argeș și Pistă continuă pentru biciclete pe DJ 678A, km 42+420 – 49+095 și pe DJ 703H, km 12+924 – 17+368, L=11,200 km, în comunele Tigveni, Cepari si Șuici, județul Argeș – Valoarea totală a investiției = 50.069,26 mii lei (finanțarea putând fi asigurată parțial prin Programul de realizare a pistelor pentru biciclete derulat de către AFM); Cofinanțare U.A.T. Județul Argeș (Buget Local) = 28.069,26 mii lei. A fost încheiat Contractul pentru prestarea serviciilor de elaborare a documentațiilor tehnico-economice, în cazul în care se deschide o sesiune de finanțare se va relua procedura de depunere a cererii de finanțare – program sistat lipsa fonduri.
Programul „Construcția de locuințe de serviciu” aprobat prin HG nr.719/2016, derulat prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe
Locuințe de serviciu, jud. Argeş, oraşul Ştefăneşti, sat Ştefaneştii Noi, str. Calea Bucureşti, nr.339B, județul Argeș – în martie 2025 documentația tehnică (Studiu de Fezabilitate), a fost avizată în Comisia C.T.E. – M.D.L.P.A.- Consiliul Județean Argeș, având obligația asigurării utilităților tehnico-edilitare, aleilor pietonale, parcărilor, branșamentelor, aferente blocului de locuințe. Execuția lucrărilor aferente blocului de locuințe intră în atribuțiile ANL.
Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, Subprogramul “Alte Obiective de Interes Public sau Social în Domeniul Construcțiilor”, derulat prin Compania Națională de Investiții (C.N.I.)
Reabilitare, Consolidare, Modernizare Corp clădire C10 și Construire clădire Arhivă, str. George Coșbuc, nr.40, municipiul Pitești, județul Argeș”, valoarea totală a investiției = 17.910,246 mii lei cu TVA, obiectivul de investiții este inclus pe Lista Sinteză aprobată prin Ordinul MDLPA nr.1274/25.04.2024, în martie 2025 documentația a fost transmisă spre verificare la Compania Națională de Investiții- Departamentul Promovare Alte Obiective de Investiții.
INVESTIȚII PROMOVATE ȘI FINANȚATE DIN BUGETUL LOCAL : – 13 proiecte
1.“Execuție prag de fund și lucrări de stabilizare a malurilor, aferente podului amplasat pe DJ 703B la km 84+723 în comuna Căteasca, județul Argeș”- valoarea totală a investiției=16.309,128 mii lei cu TVA – Stadiu lucrări de execuție în proporție de 90%.
2.Sistem de alimentare cu apă „Măncioiu”-captare, înmagazinare și transport apă către U.A.T Cuca și Morărești- obiectiv de investiții în curs de execuție lucrări, valoarea totală a investiției =500.535,39 mii lei cu TVA.
3.Lucrări de execuție a legăturilor între corpul nou construit (S+P+4E) și clădirea existentă a Spitalului Județean de Urgență Pitești – a fost încheiat Contractul de proiectare si execuție, în derulare etapa privind serviciile de proiectare- valoarea totală a investiției =3.734,457 mii lei cu TVA
Restul proiectelor sunt proiecte de infrastructură rutieră:
# Pod peste râul Argeş pe DJ 703H, Curtea de Argeș -Valea Danului
5.Modernizare DJ704G, comuna Cicănești
Modernizare DJ 703 I Merișani (DN 7 C – Km 12+450) – Mușătești – Brăduleț – Brădet – Lac Vidraru (DN 7 C – Km 64+400), L = 7,475 Km”
Modernizare DJ 679 A, L=6,1 Km, comunele Căldăraru și Râca.
Modernizare drum județean DJ704E Cotmeana – Poienarii de Argeș, comuna Cotmeana
Modernizare DJ737 Mățău – Cocenești – Boteni
Modernizare drum județean DJ703Morărești – Cuca – Ciomăgești – lim.jud.Olt
Modernizare drum județean DJ678E Teodorești (DJ703 – km 13+339) – Cotu- Lim. jud. Vâlcea
Modernizare DJ679A Bârla (DJ679)- Căldăraru, L=12,835 km
“Modernizare DJ704D Prislop (DN7)-Lupueni (DJ703E)
***
CULTURĂ, TURISM , TINERET
Aproape 13% din bugetul județului a fost alocat pentru cultură – un semn clar că patrimoniul nostru, tradițiile și arta nu sunt doar moștenire, ci investiție în viitor.
Anul 2025 a reprezentat o etapă semnificativă pentru județul Argeș, marcată de redeschiderea principalelor obiective turistice aflate în administrarea Consiliului Județean Argeș, de organizarea unor evenimente culturale și turistice de amploare și de consolidarea prezenței instituției la nivel național și internațional. Începând cu luna aprilie 2025, Consiliul Județean Argeș a redeschis pentru public principalele obiective turistice ale județului, care au fost restaurate în cadrul unor proiecte de amploare, finanțate din fonduri europene: Cetatea Poenari, Muzeul Județean Argeș și Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna”.
# Patrimoniu și Turism – Argeșul redeschis publicului
2025 a fost anul marilor inaugurări ale patrimoniului cultural și turistic al Argeșului: Cetatea Poenari, Muzeul Județean Argeș și Galeria de Artă „Rudolf Schweitzer-Cumpăna” au fost redeschise după ample lucrări finanțate din fonduri europene. La doar câteva luni de la deschidere, Cetatea Poenari a atras peste 40.000 de vizitatori, redevenind unul dintre cele mai dinamice puncte turistice ale județului.
Evenimentele emblematice – Noaptea Muzeelor, Festivalul Internațional de Folclor “Carpați”, Transalutanus Fest, redeschiderea Cetății Poienari, Festivalul Internațional de Teatru “Liviu Ciulei”, Doina Argeșului – 70 de ani de tradiției, Caravana Educației în Județul Argeș – au atras zeci de mii de participanți.
Argeșul a fost promovat intens la nivel național în cadrul festivalurilor PRISPA, Târgul Național de Ecoturism de la Sibiu, dar și Târgului de Turism de la ROMEXPO.
În luna octombrie 2025, sub egida Comitetului de Masiv pentru Grupa de Munți Făgăraș, a avut loc Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale „ROD CU SPOR” – ediția a IV-a, la care au participat 100 de expozanți din 12 județe și peste 10.000 de vizitatori, reafirmând rolul Argeșului în promovarea patrimoniului cultural și gastronomic românesc.
Tot în această direcție, au fost demarate procedurile pentru înființarea Organizației de Management al Destinației (OMD) „Regatul Argeșului”, un instrument modern de promovare turistică, strategie comună și cooperare între administrații, mediul privat și sectorul HORECA.
Consiliului Județean Argeș continuă să dețină funcția de președinte al Comitetului de Masiv pentru Grupa de Munți Făgăraș, în luna martie a acestui an fiind reales în acest funcție, reconfirmând încrederea colegilor și rolul activ al județului Argeș în gestionarea și dezvoltarea zonei montane.
# Promovare digitală și comunicare publică
Aplicația Argeș Ghid a fost reorganizată și extinsă, ajungând la peste 1.400 de materiale dedicate obiectivelor turistice și serviciilor publice. În primele 9 luni ale anului, materialele publicate au generat peste 12 milioane de vizualizări, iar paginile de turism ale Consiliului Județean au depășit 2,2 milioane de afișări. Campaniile „Descoperă Argeșul” și „Știați că…?” au făcut ca obiectivele culturale și naturale ale județului să fie vizibile la nivel național. Am asigurat o informare transparentă, prin gestionarea și transmiterea a peste 800 de materiale de presă, răspunzând astfel atât interesului public, cât și nevoilor noastre instituționale, informări legate de activitatea instituției, stadiul derulării proiectelor, activitățile cultural artistice și sportive.
# Relații internaționale și diplomație culturală
Anul 2025 a consolidat rolul Consiliului Județean Argeș pe plan internațional, transformând relațiile culturale și turistice într-un adevărat instrument de promovare a județului. Prin implicarea activă în Asociația Internațională a Regiunilor Francofone (AIRF) și în ORU Fogar, Argeșul și-a reafirmat statutul de partener de încredere, fiind copreședinte al Comisiei Tineret, Formare, Cultură și reprezentând județul la forumuri internaționale în Sevilla și Valencia, cu sesiuni de schimb de bune practici pentru dezvoltarea locală și coeziunea teritorială. În această perioadă, județul Argeș a promovat cultura și turismul local prin renovarea Cetății Poenari, evenimente culturale internaționale și schimburi artistice cu municipiul Jelgava (Letonia), oferind tinerilor artiști oportunitatea de a-și împărtăși experiențele și valorile tradiționale românești. De asemenea, întâlnirile oficiale cu reprezentanți ai Consulatului României în Spania și invitațiile primite din Japonia și Barcelona reflectă interesul internațional pentru patrimoniul cultural argeșean. Aceste inițiative demonstrează că Argeșul nu doar păstrează tradiția, ci o transformă în o punte de dialog cultural și turistic la nivel global, consolidându-și identitatea și vizibilitatea internațională.
# Tineret și politici educaționale
Consiliul Județean Argeș acordă o atenție deosebită tinerilor prin politicile sale de finanțare a proiectelor de impact și prin colaborarea strânsă cu asociațiile de tineret. În acest context, în iulie 2025 a fost organizată o întâlnire a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret Argeș (CCPT), la care au participat 50 de persoane – reprezentanți ai asociațiilor de tineret, tineri activi și reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale. Tema întâlnirii a vizat propunerea unor comisii de lucru, prezentarea Regulamentului de Organizare și Funcționare și posibilitatea de a aduce amendamente. Evenimentul s-a încheiat cu depunerea unor noi candidaturi ale asociațiilor interesate de networking, voluntariat și implicare în viața publică.
Tot în domeniul tineretului, la invitația Asociației de Inițiere în Robotică și IT, am participat la dialogul „Pitești pe stilul tău”, parte a proiectului Vocea Tineretului – VoTin. Evenimentul a facilitat un dialog constructiv între tineri și decidenți locali, promovând participarea civică activă.
Prin aceste acțiuni, Consiliul Județean Argeș confirmă angajamentul de a mobiliza tinerii și de a susține dezvoltarea unui mediu favorabil implicării civice și inovării.
# Finanțări nerambursabile
În anul 2025, Consiliul Judeţean Argeş a organizat procedura de selecţie a proiectelor de tineret/cultură/mediu, sportive și a proiectelor unităților de cult din județul Argeș, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.
Ca urmare a participării la selecția publică a proiectelor de tineret/cultură/mediu, proiectelor sportive și a proiectelor unităților de cult, conform Legii 350/2005 și Hotărârilor Consiliului Județean Argeș nr.302/26.06.2025 și nr.303/26.06.2025, s-au atribuit 64 contracte de finanțare nerambursabilă: 14 proiecte – domeniul tineret/cultură/mediu (474.000 lei), 20 proiecte – domeniul sport (946.000 lei), 30 proiecte – unități de cult (1.785.000 lei).
# Susținerea Educației – Programul pentru Școli
CJ Argeș a asigurat implementarea Programului pentru Școli la nivel județean:
# 53.840 elevi și preșcolari au beneficiat de lapte, produse de panificație și mere;
# Au fost distribuite peste 14 milioane de porții de produse alimentare sănătoase;
De asemenea, au fost actualizate rețelele școlare pentru învățământul special, iar CJ Argeș a participat activ la implementarea Planului Național de Combatere a Violenței Școlare.
# Parteneriate academice, culturale și sportive
Consiliul Județean Argeș a dezvoltat parteneriate solide cu instituții de învățământ, organizații culturale, sportive și structuri de turism montan, pentru susținerea educației, culturii, sportului și promovării turistice.
Astfel, au fost încheiate acorduri și protocoale cu:
# Facultatea de Științe Economice și Drept, Universitatea Politehnica București – Centrul Universitar Pitești, pentru desfășurarea stagiilor de practică în specializările Administrație Publică (licență și masterat) și organizarea conferinței internaționale „Istorie, Cultură și Cetățenie în Uniunea Europeană – ediția a XVII-a”;
# Facultatea de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Universitatea Politehnica București – Centrul Universitar Pitești, pentru desfășurarea stagiilor de practică în specializarea Resurse Umane;
# Inspectoratul Școlar Județean Argeș, pentru susținerea a două olimpiade naționale – Limba și Literatura Română (liceu) și Sportul Școlar – baschet (fete);
# Asociația Archangels MC Topoloveni, pentru organizarea celei de-a VII-a ediții a evenimentului „Archangels Fest 2025”;
# Asociația Culturală „Valeriu Florin Dobrinescu”, pentru editarea volumului al III-lea al lucrării aniversare „Monografia Depozitului Central de Arhivă” și organizarea manifestărilor dedicate Zilei Arhivelor Militare;
# Asociația Club Sportiv DTO Rally, pentru organizarea „Raliului Argeșului”, competiție inclusă în Campionatul Național de Raliuri 2024 și 2025;
# Organizația Națională „Cercetașii României” – Filiala Aventura, Pitești, și Serviciul Public Județean Salvamont Argeș, pentru implementarea proiectului ecologic și turistic „Rangeri în Făgăraș”, care promovează responsabilitatea ecologică și turismul montan în zona Arefu – Corbeni.
Prin aceste parteneriate, județul Argeș a sprijinit tinerii, a promovat patrimoniul cultural și turistic și a consolidat imaginea unei administrații implicate în dezvoltarea comunității și a valorilor locale.
# Instituțiile din subordine – un sistem care funcționează
Direcțiile, muzeele, centrele culturale și unitățile de învățământ special din subordinea CJ Argeș au desfășurat programe constante dedicate comunității: expoziții, concerte, festivaluri, ateliere educaționale, programe de incluziune și activități turistice montane (Salvamont Argeș).
# Direcția Amenajarea Teritoriului și Urbanism (D.A.T.U.)
Aici trebuie să vorbim totuși în cifre:
– Finalizarea etapelor I–III ale Planului de amenajare a teritoriului județean;
– Avizarea unui PUG, 34 PUZ-uri și 36 avize de oportunitate;
– Finanțarea PUG-urilor: 1,45 mil. lei (2024) și 4,56 mil. lei (2025 – în curs);
– 15 certificate de urbanism și 5 autorizații de construire;
– 3543 dosare procesate la ghișeul de eficiență energetică.
# Serviciul Public Județean de Pază și Ordine Argeș (S.P.J.P.O.)
Pază asigurată pentru toate instituțiile din subordinea CJ;
Nicio reziliere contractuală;
Activitate extinsă la evenimente publice;
Situație financiară stabilă, fără restanțe.
# Rețeaua școlară pentru unitățile de învățământ special
Rețeaua școlară pentru unitățile de învățământ special din Argeș pentru anul școlar 2025-2026 a fost aprobată prin ședința Consiliului Județean Argeș.
Unitățile de învățământ special din subordinea Consiliului Județean Argeș sunt :
# Centrul Școlar de Educație Incluzivă „SFÂNTA FILOFTEIA” – Ștefănești (281 elevi)
# Centrul Şcolar de Educație Incluzivă „Sfântul Nicolae” Câmpulung (126 elevi)
# Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sfântul Stelian” Costești (81 elevi)
# Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Sfânta Marina”- Curtea de Argeș (67 elevi)
# Grădinița Specială ”SFÂNTA ELENA” Pitești (54 preșcolari)
Rețeaua școlară pentru unitățile de învățământ special din Argeș pentru anul școlar 2026-2027 se află în curs de adoptare a hotărârii CJ până la sfârșitul anului 2025.
În mai anul 2025 a fost semnat un Acord de Asociere cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș pentru olimpiada națională de Limba și Literatura Română (OLLR)-liceu și Olimpiada Națională a Sportului Școlar-baschet fete. Consiliul Județean a contribuit financiar cu suma de 10.000 lei, materiale promoționale și vizite gratuite pentru toți participanții la Muzeul Județean Argeș si Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești.
# Serviciul Public Județean Salvamont Argeș
Cu 20 salvatori montani angajați + 2 salvatori (director și șef serviciu), cu toții salvatori montani operaționali, Salvamont Argeș asigură cea mai întinsă și cea mai înaltă zonă montană din România. Cele patru formații au intervenit în 126 apeluri, având peste 350 persoane asistate și 7 cazuri mortale.
Infrastructură și investiții:
# Modernizarea Bazei Salvamont Cota 2000 – lucrări în derulare. Stadiu fizic 2025: 65%; Lucrările au fost sistate în octombrie din cauza condițiilor meteo. Lucrările vor fi reluate și finalizate în 2026.
# Baza Brusturet (Dâmbovicioara) – amenajare, utilități și dotări noi;
# Baza Nucșoara – terasă de lemn + adăpost utilaje;
# Bazele Voina și Nucșoara au fost dotate cu generatoare noi.
Argeșul este centru național de pregătire pentru unitățile canine de avalanșă: organizator al Stagiului Național de Formare pentru Unitățile Canine de Avalanșă, cu suport aerian al Inspectoratul General de Aviație; formarea tuturor celor 35 unități canine din 14 județe – know-how transferat din departamentul Savoia (Franța); două tabere naționale de pregătire (iunie și octombrie, Cota 2000).




