Punctul de pensie și pensia minimă garantată vor crește de la 1 ianuarie

Kelemen Hunor: Va fi prăpăd, se pensionează decrețeii

Începând din 1 ianuarie 2023, punctul de pensie se va majora cu peste 10%, conform unui recent proiect de ordonanță, iar pensia minimă garantată va ajunge la 1.125 de lei.
Proiectul de OUG pus în dezbatere acum la Finanțe stabilește că punctul de pensie ajunge de la 1 ianuarie la valoarea de 1.785 de lei, iar, începând cu 2024, această valoare se va majora cu rata medie anuală a inflației, plus 50% din creșterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Cât despre indemnizația socială pentru pensionari (așa-zisa pensie minimă garantată) va fi de 1.125 de lei, de la 1 ianuarie.

Proiectul de față cuprinde mai multe măsuri ce vizează pensionarii față de cele anterior prezentate, printre care și un sprijin destinat celor cu pensii mici, ce va fi acordat între 600 și 800 de lei. Reamintim că și în 2022, pensionarii cu venituri mai mici de 2.000 de lei au primit de la stat, în luna iulie, un ajutor financiar unic în valoare de 700 de lei.

Aceste măsuri sunt necesare, spunea premierul săptămâna trecută, deoarece “perioada pe care o traversăm este una marcată de multiple crize la nivel mondial și trebuie să asigurăm o amortizare a efectelor generate de inflația crescută”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Speranță pentru bolnavii de cancer din Argeș!Laboratorul de Radioterapie de la Spitalul Județean Pitești, aproape de finalizare

Fostul prefect al județului Argeș, Ioana Făcăleață, anunță că lucrările la Laboratorul de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești au ajuns la aproximativ 80%, iar investiția se apropie de finalizare. Potrivit acesteia, cele două acceleratoare liniare de ultimă generație și echipamentele necesare tratamentului oncologic sunt deja instalate, iar din anul viitor laboratorul ar […]

Citește mai mult...

A fost sfințită Troița viitoarei Școli Domnești de Meserii din Bradu

Un moment deosebit a avut loc astăzi în comuna Bradu, unde a fost sfințită Troița închinată Sfântului Voievod Neagoe Basarab și Sfintei Cuvioase Platonida de la Argeș. Troița a fost amplasată pe terenul pe care va fi construită Școala Domnească de Meserii „Sfântul Voievod Neagoe Basarab”, marcând în mod simbolic începutul unui proiect dedicat educației […]

Citește mai mult...

Argeșul găzduiește Școala de vară internațională „BRÂNCUȘI 150: ARTĂ, COMUNITATE, VIITOR”

Aproximativ 70 de elevi, studenți, masteranzi, doctoranzi și cadre universitare din România, Republica Moldova, Bulgaria, Azerbaidjan și Georgia participă, în perioada 17 iulie – 3 august, la Școala de vară interculturală cu participare internațională „BRÂNCUȘI 150: ARTĂ, COMUNITATE, VIITOR”, proiect organizat de Asociația Cultural-Creștină „Aripi de Înger”, în parteneriat cu instituții academice și culturale din […]

Citește mai mult...