Punct de vedere oficial al Centrului „Doina Argeșului” privind reducerile și gratuitățile la programele educaționale ale Școlii Populare de Arte

Punct de vedere oficial al Centrului „Doina Argeșului” privind reducerile și gratuitățile la programele educaționale ale Școlii Populare de Arte

Centrul Cultural „Doina Argeșului” reacționează ferm în urma unor declarații apărute recent în spațiul public, potrivit cărora consilierii județeni, angajații instituției și ai Consiliului Județean Argeș ar fi beneficiat nejustificat de reduceri și gratuități la programele educaționale ale Școlii Populare de Arte.

Pentru corecta informare a opiniei publice, conducerea Centrului „Doina Argeșului” face o serie de precizări clare, subliniind că inițiativa acestor facilități nu aparține actualei conduceri, ci a fost moștenită de la fosta administrație condusă de Elena Iagăr, în prezent consilier județean.

Totodată, instituția atrage atenția asupra faptului că acuzele recente sunt nefondate și ipocrite, în condițiile în care măsurile contestate astăzi au fost aprobate și susținute ani la rând de aceiași oameni care acum le critică.

Centrul „Doina Argeșului” reafirmă că toate facilitățile acordate au fost legale, transparente și limitate ca valoare, reprezentând o formă de sprijin și motivare a personalului, practică obișnuită în numeroase instituții publice și private din țară.

Iată mesajul complet al Centrului condus de Argentina Culcuș:

”Punct de vedere privind acuzațiile aduse Centrului “Doina Argeșului”

Referitor la o declarație recentă conform căreia consilierii județeni, angajații Centrului „Doina Argeșului ” și ai Consiliului Județean Argeș ar beneficia de reduceri și gratuități nejustificate la programul educațional Școala Populară de Arte, dorim să facem următoarele precizări:

Această inițiativă nu ne aparține!

Reducerile și gratuitățile acordate angajaților Centrului „Doina Argeșului „, Consiliului Județean și copiilor acestora nu au fost inițiate de actuala conducere a Centrului “Doina Argeșului”! Ele au fost preluate de la fosta conducere, fiind implementate în mandatul fostului manager Elena Iagăr, actualmente consilier județean. Este total ipocrit și nejustificat să fim acuzați de inițiativa acestor facilități, în condițiile în care, cei care astăzi o contestă, au fost chiar cei care au promovat-o și aplicat-o ani la rând!

În cifre, valoarea facilităților este limitată și transparentă!

În prezent, doar 12 persoane (2 adulți și 10 copii) beneficiază de reduceri, ceea ce reprezintă în total aproximativ 3.600 lei/an.

Practica este legală și întâlnită în mod uzual

Reducerea taxelor pentru angajați sau copiii acestora este o practică obișnuită în instituțiile publice și private, ca formă de motivare și recunoaștere a personalului. Nu există niciun element de ilegalitate sau de favoritism.

Aprobări unanime și continuitate

Din 2021, aceste facilități au fost aprobate anual cu unanimitate de toți consilierii județeni, ceea ce reflectă nu doar transparență, ci și faptul că, până în prezent, toți cei implicați au considerat că măsura este corectă și benefică pentru angajați și copiii acestora. Continuitatea și susținerea constantă a acestor facilități arată că inițiativa a fost orientată exclusiv spre binele copiilor. Atacurile recente, însă, ne duc cu gândul că motivațiile actuale urmăresc interese care nu mai sunt legate de școală sau de copii, ci urmăresc alte interese.

Rolul instituțiilor subordonate Consiliului Județean

Centrul “Doina Argeșului”, ca și celelalte instituții de cultură și învățământ subordonate Consiliului Județean, asigură acces la educație și cultură pentru copiii angajaților, fără a afecta alte categorii de beneficiari.

Date privind beneficiarii

Numărul persoanelor care au beneficiat de aceste reduceri în ultimii ani:

# Anul școlar 2023–2024: 9 persoane

# Anul școlar 2024–2025: 7 persoane

# Anul școlar 2025–2026: 12 persoane

În concluzie, acuzațiile formulate împotriva Centrului “Doina Argeșului” sunt nefondate și ipocrite. Centrul respectă legea, angajații și publicul, asigurând totodată accesul copiilor la cultură și educație artistică.”, a transmis Centrul ”Doina Argeșului”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reamintire: Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna iunie, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. Campania se derulează începând de joi, 25 iunie, ora 14:00, până vineri, 26 iunie, ora 13:00. Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și […]

Citește mai mult...

Argeş. Restricții temporare de circulație pe DJ 659

Restricții temporare de circulație pe DJ 659 (Pitești – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași – Mozăceni – limita jud. Dâmbovița)! Perioada: 8 iunie – 15 septembrie 2026 Regia Județeană de Drumuri Argeș informează că, în intervalul 8 iunie – 15 septembrie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație […]

Citește mai mult...

Artistul argentinian Marcos Masetti aduce spectacolul „Slam Dunk” la PISTF 2026

În cadrul ediției 2026 a Pitești Street Theatre Festival, publicul este invitat sâmbătă, 6 iunie, de la ora 19:00, în Piața Primăriei Pitești, la spectacolul „Slam Dunk”, susținut de artistul stradal argentinian Marcos Masetti. Recunoscut pentru stilul său original și pentru energia spectacolelor sale, Marcos Masetti propune un show dinamic, care îmbină jongleriile spectaculoase, momentele […]

Citește mai mult...