PSD Argeș: “Urcă oile la munte” la Poienarii de Muscel: Adevărata bogăție a unei comunități stă în datinile și în oamenii săi!

La Poienarii de Muscel, în satul Jugur, #tradițiile sunt respectate și duse mai departe cu sufletul, cu mândrie, cu respect pentru înaintași.
„Festivalul „Urcă oile la munte” este o serbare pastorală care cinstește una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale acestor locuri – #oieritul. Cu cântec, port popular, bucate alese și #meșteșuguri păstrate din tată-n fiu, comunitatea din Jugur ne reamintește că adevărata bogăție a unui sat stă în datinile și în oamenii săi.
Alături de localnici, de primarul Gheorghe Banzea și de viceprimarul Chițu Gheorghe Galileu, au fost prezenți și ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, prefectul Făcăleaţă Ioana, deputatul Remus Mihalcea, vicepreședintele CJ Argeș Marius Nicolaescu, primarul Gabi Șerbănoiu de la Stâlpeni, consilierii județeni Bogdan Bălan și Alin Stăncescu, consilieri locali.
Această manifestare nu e doar o sărbătoare – este un legământ cu trecutul și o promisiune pentru viitor. Să ne păstrăm tradițiile, să ne cinstim rădăcinile și să nu uităm niciodată de unde am plecat!”, transmite PSD Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cristian Gentea a anunțat în Consiliul Local deblocarea unei etape importante pentru noul Spital Pitești

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, a revenit joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, asupra unei vești importante pentru construirea noului Spital Pitești. Deși informația fusese deja transmisă printr-un comunicat de presă, edilul a ținut să o aducă și la cunoștința consilierilor locali, precizând că este posibil ca nu toți să fi […]

Citește mai mult...

În atenția utilizatorilor serviciului de salubrizare din Pitești!

Utilizatorii care doresc înlocuirea pubelelor vechi sau uzate și nu au solicitat/ridicat pubele în anul 2026, pot ridica, gratuit, un set de două pubele din centrul de colectare din str. Obor nr. 3B (incinta ASP Pitești), cartier Tudor Vladimirescu. Distribuirea pubelelor se efectuează exclusiv către persoanele fizice care locuiesc la casă, în Pitești. Utilizatorii care […]

Citește mai mult...

Primarul Cristian Gentea i-a premiat pe elevii de la ARRA. Tinerii de la „Brătianu” au obținut argintul în Coreea de Sud

Performanța internațională a echipei de robotică ARRA, formată din cinci elevi ai Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești, a fost recompensată joi, 29 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local. Tinerii au reprezentat România la Olimpiada Internațională de Robotică din Coreea de Sud, unde au câștigat medalia de argint la Premiul Albert Einstein. Primarul municipiului […]

Citește mai mult...