Proiect: După divorț, foștii soți să poată opta pentru numele avut înainte de căsătorie sau pentru cel dobândit la naștere

Proiect: După divorț, foștii soți să poată opta pentru numele avut înainte de căsătorie sau pentru cel dobândit la naștere

Regulile stabilirii numelui după desfacerea unei căsătorii prin divorț s-ar putea schimba pe viitor, potrivit unei propuneri legislative aflate în dezbaterea senatorilor, astfel încât soții să poată reveni la numele de la naștere, nu doar la cel avut înainte de căsătorie, ca acum. Această schimbare va fi utilă, în special, celor care nu se află la primul divorț.

Regula de bază privind numele de familie după căsătorie, stabilită de Codul civil, este că, la desfacerea căsătoriei prin divorț, soții pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanța ia act de această înțelegere prin hotărârea de divorț.

Apoi, prin proiectul de lege de la Senat, se stabilește că, la cererea soțului interesat, instanța să încuviințeze ca acesta să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, dacă nu există o înțelegere între soți.

Regulile actuale prevăd că, pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al copilului, instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înțelegeri între ei.

Viitoarea lege va stabili că, dacă nu intervine o înțelegere sau instanța nu-și dă încuviințarea, fiecare dintre foștii soți va putea opta pentru numele pe care l-a avut înainte de căsătorie sau pentru numele dobândit la naștere.

Acum, Codul civil prevede că, în lipsa unei înțelegeri sau în cazul în care instanța nu a dat încuviințarea ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, fiecare dintre foștii soți va purta numele avut anterior căsătoriei.

Acest lucru este problematic, de cele mai multe ori, în cazul celor care au trecut prin două sau mai multe divorțuri.

De altfel, acesta este și motivul invocat de inițiatorii măsurii pentru apariția acesteia: “Această situație (revenirea la numele purtat înainte de căsătorie – n. red.) nu mai poate fi de actualitate, deoarece, în ultimul timp, numărul divorțurilor este din ce în ce mai mare și sunt situații în care femeile sunt la al doilea sau al treilea divorț. Astfel că nu mai există motivație pentru a păstra numele avut înaintea căsătoriei în interesul copiilor sau în interes personal”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend!

Știință, tehnologie și robotică, în Piața Primăriei, în acest weekend! Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Piteștiul găzduiește cea de-a doua ediție a „Broboți Science & Tech Fair”, un eveniment dedicat celor curioși, pasionați de tehnologie și dornici să descopere știința într-un mod interactiv și captivant. Timp de cinci ore, în Piața Primăriei, în intervalul orar 10:00 […]

Citește mai mult...

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026

ITM Argeș: Bilanțul acțiunilor de control desfășurate în luna septembrie 2026 Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în cursul lunii septembrie 2026, a organizat, prin inspectorii săi de muncă, acțiuni de control privind verificarea respectării dispozițiilor legale care reglementează relațiile de muncă și securitatea și sănătatea în muncă, având ca principale obiective: -identificarea și combaterea muncii […]

Citește mai mult...

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung”

Dezbatere publică privind Planul Urbanistic Zonal „Zona Calea Câmpulung” Primăria Municipiului Pitești organizează joi, 22 octombrie 2026, la ora 15:30, o ședință de dezbatere publică având ca obiect consultarea și informarea publicului cu privire la propunerile documentației Planului Urbanistic Zonal (P.U.Z.) „Zona Calea Câmpulung”, elaborată pentru terenurile situate în cartierul Calea Câmpulung. Dezbaterea va avea […]

Citește mai mult...