Proiect de OUG: Indemnizația lunară pentru adultul cu handicap grav să se majoreze cu 10%

Proiect de OUG: Indemnizația lunară pentru adultul cu handicap grav să se majoreze cu 10%

Un proiect de ordonanță de urgență, recent pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii, propune, începând cu luna martie, majorarea cu zece procente a indemnizațiilor acordate adulților și copiilor încadrați în grad de handicap grav, dar lasă neatinse valorile indemnizațiilor acordate altor tipuri de încadrări.

Documentul vizează modificarea prevederilor Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, în sensul majorării cu 10% a nivelului indemnizației lunare pentru adulții cu handicap grav.

Totodată, măsura privește și majorarea cu aceeași proporție a prestației sociale pentru copiii cu handicap grav.

În schimb, propunerea de ordonanță prevede ca celelalte procente ale indemnizațiilor pentru persoanele încadrate în grad de handicap accentuat sau mediu să fie menținute la aceeași valoare ca și până acum, iar noile valori ar urma să se aplice începând cu drepturile lunii martie.

Beneficiile de asistență socială, atât în ceea ce privește nivelurile cât și sumele acordate, sunt determinate în funcție de indicatorul social de referință (ISR), care reprezintă o valoare exprimată în lei, la care sunt corelate beneficiile de asistență socială finanțate din bugetul de stat.

În momentul de față, pentru categoriile vizate de proiectul de ordonanță de urgență, acest indicator este de 70% din ISR pentru adulți și de 60% pentru copii și ar urma, conform propunerii, să crească la 80%, respectiv 70%.

În același timp, trebuie ținut cont de faptul că valoarea ISR este actualizată automat în fiecare an, la data de 1 martie, utilizând rata medie anuală a inflației din anul precedent, un indicator comunicat de Institutul Național de Statistică (INS).

Pentru anul 2023, INS a raportat o rată a inflației de 10,4%. Astfel, valoarea ISR va fi majorată începând cu luna martie, de la suma actuală de 598 de lei la 660 de lei. Prin urmare, această nouă valoare va fi luată în calcul la stabilirea noilor beneficii ale persoanelor cu handicap grav.

Așadar, un adult cu handicap grav va ajunge să primească 80% din 660 lei în loc de 70% din 598 lei, adică o indemnizație de 528 lei, cu aproape 110 lei mai mare decât cea de 419 lei primită până in februarie 2024, inclusiv.

În ceea ce privește copii cu handicap grav, conform aceluiași calcul ei vor primi 462 lei, față de 359 lei, insemnând aproximativ 100 de lei mai mult.

Conform notei de fundamentare care însoțește propunerea, măsura este justificată, pe de o parte, de creșterea înregistrată anul trecut la prețurile serviciilor și produselor de bază (14,89% la alimente și 11,25% pentru servicii) și, pe de altă parte, de dificultatea sau chiar imposibilitatea adulților cu handicap grav de a realiza venituri din muncă.

În momentul de față, în România, 364.000 persoane sunt încadrate în grad grav de handicap, din care aproximativ 317.000 sunt adulți și 46.300 sunt copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

47 DE CUPLURI DIN ORAȘUL MIOVENI VOR FI SĂRBĂTORITE PENTRU 50 DE ANI DE CĂSĂTORIE!

De Ziua Națională a României, 47 de cupluri din orașul Mioveni vor fi sărbătorite în cadrul festivității „Nunta de Aur”, un eveniment devenit tradiție, prin care administrația locală își exprimă aprecierea și respectul față de familiile care au împlinit cel puțin 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Evenimentul va avea loc marți, 1 decembrie 2026, […]

Citește mai mult...

PUBLITRANS 2000 S.A. organizează, în data de 09.11.2026, concurs pentru ocuparea unui post de INGINER

PUBLITRANS 2000 S.A. organizează, în data de 09.11.2026, concurs pentru ocuparea unui post de INGINER. Condiții de participare: studii superioare tehnice în specialitatea autovehicule rutiere, automobile sau transporturi, absolvite cu diplomă, și vechime de minimum 3 ani într-o funcție similară. Dosarele de înscriere, care vor cuprinde CV, copie a cărții de identitate și extras REGES, se depun […]

Citește mai mult...

Reținut de polițiștii din Câmpulung pentru lovire

Reținut de polițiștii din Câmpulung pentru lovire La data de 1 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că la unitatea medicală din municipiu s-a prezentat un bărbat care ar fi fost agresat fizic de către o altă persoană. Ajunși la fața locului, polițistii au identificat persoana […]

Citește mai mult...