PROGRAMUL TEATRULUI ALEXANDRU DAVILA PITEȘTI 31 IANUARIE – 2 FEBRUARIE 2025

PROGRAMUL TEATRULUI ALEXANDRU DAVILA PITEȘTI

31 IANUARIE – 2 FEBRUARIE 2025

VINERI, 31 IANUARIE 2025

MĂ NUMESC IOANA DARC

Ora 19:00 – Sala Studio „Liviu Ciulei”

Autor Ilinca Stihi

Regia artistică și ilustrația muzicală Ilinca Stihi

Scenografia și creația videoproiecției Imelda Manu

Durata spectacolului 1h 40min.

Vârsta acceptată +16

Distribuție: Mirela Dinu Popescu, Mirela Popescu, Cătălin Mirea.

Deși abordează o temă serioasă și mult dezbătută în societatea modernă, condiția femeii, spectacolul MĂ NUMESC IOANA DARC este o comedie, care cuprinde inserții din Virginia Wolf, Jeni Acterian, Carl Theodor Dreyer, Pușkin, La Bruyère, Talleyrand.

Ioana Darc nu este nici pe departe efigia la care numele său face întâmplător referire. Ea reprezintă atuurile și defectele oricărei femei și se caută pe sine navigând printre preconcepțiile pe care societatea i le repetă continuu. Textul deschide un dialog necesar despre ce înseamnă feminismul de fapt și măsura în care este cu adevărat important în societatea noastră. Spectacolul nu oferă concluzii, ci invită la reflecție.

Din construcția spectacolului nu lipsesc videoproiecțiile și un sound design elaborat, elemente tehnologice care accentuează trimiterile dramaturgului către noua perfecțiune artificială și lumile virtuale.

Ilinca Stihi conturează într-un mod ingenios personalitatea IOANEI DARC, o femeie divorțată, trecută de prima tinerețe, care își dorește, de voie și de nevoie, să se reinventeze, să se regăsească, să se transforme.

Astfel, Experimentul Femeia Perfectă căreia i se supune IOANA DARC devine atât o provocare pe care Ilinca Stihi o propune publicului spectator de a se interoga asupra convingerilor sale, cât și o comedie tandră despre descoperirea propriului adevăr.

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția Teatrală sau accesând următorul link

https://www.mystage.ro/bilete/ma-numesc-ioana-darc-4458/#/r=37821

SÂMBĂTĂ, 1 FEBRUARIE 2025

PROȘTII SUB CLAR DE LUNĂ

Ora 19:00 – Sala Mare

Autor Teodor Mazilu

Versiunea scenică, light design, ilustrația muzicală Felix Alexa

Scenografia Maria Miu

Durata spectacolului 1h 20 min.

Vârsta acceptată +12 ani

Distribuția:

Adrian Titieni, Ioana Podăreanu, Ada Dumitru, Gogu Preda, Mirela Popescu, Cătălin Mirea, Adrian Duță.

PROȘTII SUB CLAR DE LUNĂ este o comedie savuroasă, cu dese schimbări de situație, actorii fiind aleși perfect pe tipologia personajelor cu care ne-a obișnuit autorul.

Personajele etalează în mod clar atitudini din sfera socialului prezent.

Situațiile sunt exploatate în funcție de interesul de moment, corupția macină sistemul fiscal până într-acolo încât, pentru a ajunge la îndeplinirea unui obiectiv, se ajunge la șantaj.

Pentru niciunul dintre personajele principale nu există un etalon al valorii, ci doar un comportament bazat pe modele luate din lumea prezentă, pur comercială, în care, fără riscul de a greși, putem spune că nu există valori. În ideea de a fi ceea ce nu sunt, personajele își aplică, fiecare într-un stil propriu, o mască ce nu poate acoperi nicidecum caracterul infect și bazat pe interesul de moment al fiecăruia, indiferent de cadavrele pe care se calcă…

Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrală sau accesând link-ul

https://www.mystage.ro/bilete/prostii-sub-clar-de-luna-4138/#/r=37822

DUMINICĂ, 2 FEBRUARIE 2025

FATA MOȘULUI ȘI FATA BABEI

Ora 11:30 – Sala Studio „Liviu Ciulei”

Adaptare de Toma Hogea după Ion Creangă

Regia artistică Toma Hogea

Scenografia Mihaela Dinu Pițigoi

Muzica Radu Sanduloviciu

Durata spectacolului 50 min.
Vârsta acceptată +3 ani

Distribuția: George Slătioreanu, Mihai Savu, Gabriela Roșu, Olga Podaru, Cristina Muscalu, Andreea Botescu-Boțîrcă, Alina Diaconu, Aura Floroiu, Cristina Dumitru, Ionuț Oanță.

Universul creat de poveștile lui Ion Creangă și-a clădit trăinicia pe mesajele transmise. Pe de o parte copii savurează aventurile personajelor, iar pe de altă parte învață, în cel mai plăcut mod, lecții importante de viață.

FATA MOȘULUI ȘI FATA BABEI este basmul care îi învață pe copii să facă diferența dintre bun și rău, dintre frumos și urât. Este o lecție despre generozitate, empatie și hărnicie.

O poveste pentru cei mici predată, cu mare artă, de cei mari. Vă așteptăm cu drag!

SPECTACOL SOLD OUT

DUMINICĂ, 2 FEBRUARIE 2025

BONSOIR, PITEȘTI!

Ora 19:00 – Sala Mare

Regia artistică Cezar Ghioca

Scenografia Cristina Ciucu

Coregrafia Galea Bobeicu

Direcția muzicală Dan Dimitriu

Durata spectacolului 1 h 10 minute

Vă așteptăm cu drag la un spectacol unic de revistă „ca la mama ei”. Veți avea parte de un spectacol strălucitor, unde umorul, muzica și dansul se vor împleti armonios sub bagheta unui adevărat maestru al genului, Cezar Ghioca, regizor al Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”.

Distribuția:

Actori și soliști vocali: Cătălin Mirea, Robert Tudor, Lia Deaconu/Cornelia Niculescu, Adrian Duță, Puiu Mărgescu, Ioana Podăreanu, Paula Chirilă, Claudia Zamfir, Marius Bălan, Cristina Neacșu, Iulia Pupezescu, Robert Chelmuș, Cristi Lincan;

Balet: Andreea Dragnea, Andreea Drugulescu, Ruxandra Dimulescu, Ramona Titov, Maria Popa, Vlad Sandu, Daniel Maricescu, Valentin Dobriță;

Orchestra Teatrului: Anton Dumitru, Alexandru Iordache, Bogdan Giurea, Ionuț Mihalcea, Ștefan Gilă, Vicențiu Perniu, Alin Petra, Bogdan Folea, Răzvan Mihăiță, Robert Fulfuc, George Diaconescu. Dirijor Vicențiu Perniu.

Biletele se pot achiziționa de la agenția teatrală sau accesând link-ul

https://www.mystage.ro/bilete/bonsoir-pitesti-3592/#/r=37824

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Alegeri în Organizațiile PSD din Căteasca, Oarja și Bradu!

Ieri au avut loc Adunările Generale de Alegeri în cadrul organizațiilor PSD din comunele Căteasca, Oarja și Bradu, în urma cărora au fost desemnate noile #echipe de conducere. 🌹Alegeri în Organizațiile PSD din Căteasca, Oarja și Bradu! Echipe performante și dezvoltare! ℹ️În ultimii ani, comunele Căteasca, Oarja și Bradu au cunoscut o dezvoltare constantă și […]

Citește mai mult...

Muzeul Golești a celebrat 200 de ani de la înființarea primei școli cu predare în limba română gratuită

Obișnuiți în prezent să avem învățământ gratuit, uităm prea des că în secolele trecute copiii țăranilor sau ai meșteșugarilor care nu dețineau averi nu aveau nicio șansă la educație, condamnați generații după generații la un trai greu, plin de privațiuni și abuzuri, pentru că nimic în afară de învățătătură nu ridică omul din colbul sărăciei […]

Citește mai mult...

Se opreşte apa potabilă în Piteşti, zona Centru! Vezi programul și consumatorii afectați

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Centru, începând de sâmbătă 02.05.2026, de la ora 700, până duminică 03.05.2026, la ora 700, fiind afectaţi utilizatorii din: b-dul Republicii – de la intersecția cu str. Constantin Zărnescu până la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș; b-dul I.C. Brătianu […]

Citește mai mult...