Probleme pentru Alina Gorghiu: Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune va protesta miercuri în fața Guvernului pe motiv că angajații nu și-ar fi primit integral salariile de la începutul anului

Consilierii de probațiune din toată țara, afiliați sau neafiliați Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune anunță proteste deoarece nu și-ar fi primit integral salariile de la începutul anului, potrivit unui comunicat de presă.
„Astfel, va fi organizat un pichet de protest în fața sediului Guvernului României în intervalul orar 10.00-12.00, după care pichetul de protest va continua cu un marș spre Ministerul Justiției, unde se va finaliza cu pichetarea acestuia
din urmă până la ora 14.00. Acțiunea din 19.06.2024 este urmarea promisiunilor neonorate de soluționare făcute în cadrul întâlnirilor dintre reprezentanții consilierilor de probațiune cu factorii decizionali din perioada anterioară, respectiv începutul
lunii aprilie – începutul lunii iunie a. c. ( întâlniri avute cu reprezentanții Cancelariei Prim-Ministrului României, ai Ministerului Finanțelor și ai Justiției). În situația nesoluționării solicitărilor, consilierii de probațiune vor reveni la forme radicale de protest, cum este cea a grevei foamei și pe care liderii de sindicat nu o încurajează”, se arată în comunicatul de presă.

Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune spune că atrage atenția Guvernului că „strategiile de dezvoltare a sistemului de probațiune se realizează cu oameni, profesioniștii fiind cea mai importantă resursă”.

„În lipsa alocării fondurilor necesare pentru plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute anterior prin Ordin de Ministru și Ordonanță de Guvern, acest sistem se va dezechilibra și mai mult, aspect care va antrena costuri înzecite atât
pentru guvern cât și pentru societate”, potrivit comunicatului.

S.N.C.S.P. solicită Ministerului de Justiție plata integrală a drepturilor salariale din fondurile deja existente, până la identificarea de către Guvernul României și Ministerul Finanțelor a unor soluții privind complementarea bugetului pentru anul 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Constantin Enceanu și Emilia Ghinescu cântă la Bascov în sprijinul unui caz umanitar

Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov găzduiește vineri, 13 noiembrie 2026, de la ora 17:00, spectacolul caritabil „Dăruind, vom birui!”, organizat în sprijinul lui Alberto, un adolescent de 16 ani. Accesul se face pe bază de rezervare, în limita locurilor disponibile. Rezervările se fac la biroul administrativ al Casei de Cultură, între orele 09:00 […]

Citește mai mult...

Adrian Bughiu: Să ținem minte aceste nume. Sunt copii care muncesc, care au rezultate și care pot deveni campionii și modelele de mâine!

Aseară a avut loc Gala „ARGEȘENI DE… NOTA 10!”, parte a „CARAVANEI EDUCAȚIEI ÎN JUDEȚUL ARGEȘ ediția a III-a”. Cu acest prilej, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu i-a premiat pe Darius Nicolae Deaconescu (judo), Teodora Stancu (Wing Chun Kung Fu, matematică), Lisa Maria Dringă (înot), Ștefania Eveline Dobrin (skandenberg, handbal), Andrada Roze, Mari Ilina […]

Citește mai mult...

Piteștiul găzduiește Campionatul Național de Poliatlon!

Piteștiul găzduiește Campionatul Național de Poliatlon! În perioada 21–22 noiembrie 2026, Bazinul Olimpic din Pitești va fi gazda Campionatului Național de Poliatlon la înot, competiție dedicată copiilor în vârstă de 10 ani. La concurs vor participa sportivi din întreaga țară, care își vor demonstra pregătirea și performanțele într-o competiție națională. Începând de vineri, 20 noiembrie, […]

Citește mai mult...