Primarul Turturică, mesaj pentru locuitorii comunei Bălileşti: Ne aflăm cu toții în MARE PERICOL!!!

Primarul comunei Bălileşti, Cătălin Turturică, transmite un mesaj către locuitori pe care îi îndeamnă la responsabilitate, având în vederea situaţiei COVID. Bălileşti a ajuns la o rată de infectare a ajuns la aproape 6/1000 de locuitori.

 

 „Stimați cetățeni! Vedem cu toții că și în comuna noastră infectarea cu COVID este în creștere și ne apropiem de incidența de 6 la mia de locuitori. Nu am cunoștință de câți oameni au făcut vaccinul în comuna noastră, dar văzând ce se întâmplă, cred că sunt foarte mulți nevaccinați. Acum ne aflăm cu toții în MARE PERICOL!!! După cum vedem cu toții, situația în țară este ieșită de sub control. În aceste condiții fac pe calea prezentului mesaj un ANUNȚ DE MAXIMĂ URGENȚĂ: Să se renunțe pentru cel puțin două săptămâni la orice acțiune sau deplasare în afara locuinței dacă aceasta nu este absolut necesară. Dacă apar simptomele specifice, solicitați test rapid de la medicul de familie și administrați-vă medicamentele de Covid prescrise în cazul în care testul este pozitiv. De asemenea, nu intrați două săptămâni în contact cu alte persoane. Cei care vor să se vaccineze pot să o facă sub coordonarea medicilor de familie sau la cel mai apropiat centru de vaccinare.

Dragi cetățeni, noi am trecut prin momente asemănătoare sau poate chiar mai dificile și de fiecare dată am reușit. Vă rog, luați în serios ce vă transmit eu în acest moment, reținând pe scurt AUTOPROTECȚIE!!! ATÂT NE-A MAI RĂMAS. Primar, Victor-Cătălin Turturică”, transmite edilul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ședință a Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești

Ședință a Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești Astăzi, 2 iulie 2026, la ora 15:00, va avea loc, la Primăria Municipiului Pitești, ședința Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale. În cadrul întâlnirii vor fi analizate și discutate propuneri privind îmbunătățirea siguranței și fluidizarea traficului în municipiul Pitești. Ședința […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, anunță că toate echipele Primăriei au intervenit pe parcursul nopții pentru a limita efectele furtunii care a lovit orașul sub incidența unui cod roșu de ploi torențiale și vijelii. Potrivit edilului, cantitățile foarte mari de […]

Citește mai mult...

Semnarea contractului de execuție pentru proiectul „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale”

Semnarea contractului de execuție pentru proiectul „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale” Primăria Municipiului Pitești a semnat astăzi, 2 iulie 2026, contractul de execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale”, proiect finanțat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, […]

Citește mai mult...