Primarul Gentea , un exemplu de spirit civic alături de o familie de pensionari din Piteşti

Zona Traian, Piteşti. O femeie în vârstă stă înmărmurită în faţa spaţiului verde pe care l-a amenajat şi l-a îngrijit de ani de zile împreună cu soţul ei, care nu mai poate să coboare,  fiind paralizat. Nişte minori ai căror părinţi se dovedesc a fi nu numai incapabili să –şi crească proprii copii, dar nici nu au habar ce înseamnă civilizaţia sau spiritul civic, i-au distrus toată munca, transformând un spaţiu verde plin de flori într-un adevarat câmp de război. Cei doi bătrâni au cheltuit şi bani pentru spaţiul verde din faţa blocului, deşi acolo traiesc multe alte familii, care nu s-au implicat niciodată şi şi-au lăsat şi copiii de capul lor. Sunt, probabil, copiii celor care cred că primăria trebuie să le facă şi curat în casă şi care consideră ca spaţiul din faţa blocului nu intră în administrarea lor, ei fiind dispuşi doar să –şi arunce gunoaiele pe ferestre. Lângă femeia bun cetăţean se află chiar primarul Cristian Gentea. Fără ziarişti, fără emfază, alături de doamna, pentru a afla ce s-a întâmplat şi a găsit soluţii pentru ca nimeni să nu mai distrugă spaţiile verzi. O dovadă de firesc, un exemplu de ce înseamnă bun cetăţean. Aflăm că doamna a anunţat primăria acum două zile, iar primarul Cristian Gentea a venit la faţa locului pentru a vorbi cu doamna bun cetăţean.   Zilnic aflăm de vandalisme pe domeniul public şi puţini realizează că cei care vandalizează o fac pe banii noştri  şi fiecare ar trebui să luăm atitudine împotriva lor. Primarul Cristian Gentea a făcut numeroase apeluri la locuitorii Piteştiului cu privire la implicarea în păstrarea curăţeniei şi  întreţinerea spaţiilor verzi. A plecat acum, pe teren, să vadă  cum stau lucrurile, iar situaţia nu e deloc roz, căci prea mulţi piteşteni confundă spaţiul public cu coşurile de gunoi. E un exemplu de civilizaţie şi spirit civic atât din partea  celor doi oameni în vârstă care au muncit pentru a crea în faţa blocului o oază de frumos pentru toţi cei care locuiesc aici, cât şi din partea primarului Cristian Gentea de la care ar fi bine să luăm exemplu cu toţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Tânăr de 18 ani reținut de polițiștii din Curtea de Argeș în urma cercetărilor privind mai multe infracțiuni la regimul rutier

Tânăr de 18 ani reținut de polițiștii din Curtea de Argeș în urma cercetărilor privind mai multe infracțiuni la regimul rutier În ziua de 3 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Tigveni, au continuat cercetările în mai multe cauze penale aflate sub […]

Citește mai mult...

HANDBALUL FEMININ FACE SPECTACOL LA MIOVENI!

HANDBALUL FEMININ FACE SPECTACOL LA MIOVENI! Vineri, 6 noiembrie 2026, Sala Sporturilor Mioveni va găzdui două partide de handbal feminin, în care echipele de junioare II și senioare ale CS Star Mioveni vor evolua în fața propriilor suporteri. De la ora 14:00, junioarele II, pregătite de profesoara Silvia Purice, vor întâlni ACS Muntenia Pitești, în […]

Citește mai mult...

Piteștiul devine capitala ingineriei auto: Congresul Internațional al SIAR – CAR2026

Centrul Universitar Pitești – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București va găzdui, în perioada 5-7 Noiembrie 2026 , cea de-a 12-a ediție a Congresului CAR, reprezentând totodată cel de-al 36-lea Congres Internațional al Societății Inginerilor de Automobile din România (SIAR). „Ediția din acest an este dedicată uneia dintre cele mai stringente și dinamice provocări din sector: […]

Citește mai mult...