Primarul din Recea, Doru Dragu, a depus jurământul. Senatoarea Cristina Stocheci și primarul din Ungheni au participat la evenimentul solemn

Noul Consiliu local al comunei Recea a fost constituit, luni, 28 octombrie, iar primarul Doru Dragu a depus jurământul și în fața aleșilor locali. La eveniment au participat senatoarea Cristina Stocheci și primarul comunei Ungheni, Iulian Miu, unul dintre apropiații edilului din Recea.

Cu un sprijin popular foarte mare, la alegerile locale, de 70,39% din voturile exprimate, primarul Doru Dragu le-a mulţumit cetăţenilor pentru încrederea acordată şi şi-a exprimat hotărârea de a continua transformarea comunei Recea într-un model de dezvoltare durabilă şi modernizare.

«Vă felicit domnule primar! Se vede în comună mâna dumneavoastră de gospodar și asta spune totul despre activitatea depusă în slujba comunității care v-a fost alături într-un număr foarte mare la alegerile locale. Mult succes în noul mandat!» – a declarat senatoarea Cristina Stocheci.

«Dincolo de prietenia noastră, Doru Dragu este unul dintre cei mai buni primari din județ, un om pe care îl respect pentru tot ce face în comuna Recea!» – a fost mesajul din partea primarului din Ungheni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!

După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]

Citește mai mult...

Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”

Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]

Citește mai mult...

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții

Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]

Citește mai mult...