Primarul Dan Stroe: „În ciuda crizei, Bradu a continuat investițiile majore în infrastructură”

Primarul Dan Stroe: „În ciuda crizei, Bradu a continuat investițiile majore în infrastructură”

Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, alături de viceprimarul Gheorghe Negoi, a prezentat bilanțul anului 2025, un an marcat de inflație ridicată și constrângeri bugetare, dar în care administrația locală a reușit să mențină un ritm susținut al investițiilor.

„A fost un an greu, cu costuri de construcție crescute cu până la 40%, dar am prioritizat investițiile cu impact direct asupra cetățenilor și am atras fonduri nerambursabile pentru a nu bloca niciun proiect important”, a declarat primarul Dan Stroe.

Printre cele mai importante realizări se numără:

extinderea canalizării pluviale pe străzile Principală, Primăverii, Livezilor, Andrei Alexandru, Ene Vochim și Cornului;

extinderea canalizării menajere, care a permis racordarea a peste 300 de gospodării;

extinderea rețelei de alimentare cu apă potabilă pentru sute de familii;

modernizarea a numeroase străzi și drumuri comunale;

construirea podului de pe strada Rafinăriei și amenajarea de trotuare pentru siguranța pietonilor.

Viceprimarul Gheorghe Negoi a subliniat că administrația locală a reușit să protejeze investițiile deja începute și să asigure cofinanțarea lucrărilor, chiar și în contextul întârzierilor din programele naționale.

Pentru 2026, Primăria Bradu are în vedere continuarea extinderilor de utilități, introducerea iluminatului public inteligent și dezvoltarea mobilității urbane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mihai Coteț, PNL și dublul standard: Când DNA-ul e la adversari e „bun”, când e la PNL și USR e„politic”

Mihai Coteț, PNL și dublul standard: Când DNA-ul e la adversari e „bun”, când e la PNL și USR e„politic” Mihai Coteț, senator PNL de Argeș, ne explică astăzi cum trebuie privită o audiere la DNA. În cazul lui Ilie Bolojan, lucrurile sunt simple: omul a fost audiat ca martor, procurorul întreabă, demnitarul răspunde. Perfect. […]

Citește mai mult...

Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și meșteri populari își așteaptă vizitatorii

“Rod cu Spor” și-a deschis porțile la Muzeul Golești! Peste 100 de producători locali și meșteri populari își așteaptă vizitatorii Toamna are… gust, culoare și #tradiție la Muzeul Golești din Ștefănești. Ediția a V-a a târgului “Rod cu Spor” aduce împreună peste 100 de #producători locali și meșteri populari din Argeș, #oameni care, prin munca […]

Citește mai mult...

SC JUD PAZĂ ȘI ORDINE AG SRL angajează

SC Jud Pază și Ordine SRL organizează sesiune de depunere CV-uri în vederea selecției angajării ca și agent de securitate. CV-urile se pot depune la sediul societății din str. Calea Drăgășani, nr. 8, et. 2, Pitești, județul Argeș sau pe mail la adresa judpaza_ag@yahoo.com.

Citește mai mult...