Primăria Săpata a alocat cei mai mulţi bani pentru finanţarea proiectelor de modernizare a comunei aflate deja în derulare

Mare parte din bugetul Primăriei Săpata a fost alocată proiectelor pe care administraţia locală le-a început şi pe care vrea să le finalizeze cât mai repede. Este vorba despre partea de co finanţare pe care trebuie să o acopere primăria la o serie de proiecte pentru care a reuşit să obţină finanţări prin diferite programe . Laurenţiu Micu, primarul comunei Săpata, a declarat că sumele au fost repartizate pentru încheierea proiectului de asfaltare a DC 437 în satul Drăghicești (Programul ”Anghel Saligny”), modernizarea iluminatului public (AFM), modernizarea drumurilor prin AFIR, dotarea SVSU cu tractor (GAL), creșterea eficienței energetice la Școala Gimnazială Bănărești (PNRR) și dotarea cu mobilier și echipamente digitale a școlii (PNRR). Din bugetul local se dorește a fi realizat un podeț peste Valea Bradului, în satul Mîrțești, punctul Vișan. Investiția depinde și de alocările bugetare ce vor fi făcute de către Consiliul Județean pentru echilibrarea bugetului local.

Primăria Săpata a mai depus de curând un proiect la AFIR pentru modernizarea unor drumuri comunale şi a primit deja delegaţia AFIR, care a mers în teren pentru a verifica eligibilitatea acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Războiul rece din PNL Argeș, expus la Rucăr: Gorghiu și Coteț, separat la poză

Zilele Comunei Rucăr au scos din nou la lumină ruptura din PNL Argeș. Deși fac parte din același partid, Alina Gorghiu și Mihai Coteț au participat separat la evenimente, fiecare însoțit de propria tabără. Sâmbătă, la Rucăr și-a făcut apariția Alina Gorghiu, alături de nelipsitul prefect Dragoș Predescu, câțiva liberali apropiați și un primar care […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: 13 septembrie este ziua pompierilor, a profesioniștilor celor care știu că fiecare secundă poate face diferența

Cristian Gentea, primarul Municipiului Pitești, mesaj de ziua pompierilor: „13 septembrie este ziua pompierilor, a profesioniștilor celor care știu că fiecare secundă poate face diferența. La Pitești și în întreg județul Argeș, pompierii sunt mereu acolo unde este nevoie de ei: pentru a salva vieți, pentru a proteja oameni și pentru a interveni în cele […]

Citește mai mult...

O nouă investiție importantă pentru sport, la Mioveni

Terenul de sport de pe strada Uzinei, aflat lângă Liceul Tehnologic Construcții de Mașini Mioveni, a fost inaugurat, după finalizarea lucrărilor de modernizare. La eveniment au participat primarul Aurel Costache, consilieri locali și județeni, reprezentanți ai administrației publice locale, antrenori, precum și grupele de copii și juniori ale CS Star Mioveni. Lucrările au început în […]

Citește mai mult...