Președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, spune că a descoperit nereguli grave la Regia Județeană de Drumuri. Vă reamintim că directorul Regiei, Alina Nicolau, este în preaviz după ce și-a înaintat demisia la 1 iunie. „Am făcut o analiză din temelii a Regiei de Drumuri, știam că sunt lucruri grele, dar nu ne-am putut imagine că sunt așa de grave! Nu știm ce să facem cu banii, deși conturile nu mai sunt blocate. Că cine vine pe 5 iunie, că cine nu vine… Cu noi nu se glumește! Nu este posibil să avem de șase luni stația de fabricare bitum și să nu producă un kilogram de asfalt! Am întrebat și eu ca tâmpitul cine trebuia să se ocupe și au început să comenteze! Au termen până vineri să dea drumul la stație! Cine nu face ce trebuie, va pleca! S-a dus vremea să dormim pe bani publici!”, a declarat supărat președintele Manu, care a menționat că este nemulțumit și de faptul că mai bine de jumătate din angajații Regiei sunt TESA. În aceste condiții, este foarte posibil ca Alina Nicolau să nu revină asupra deciziei de a demisiona, deși aceasta declarase că se mai gândește după înlocuirea șefului Consiliului de Administrație.
Președintele Manu le dă ultimatum celor de la Regia de Drumuri

Ovidiu Puiu: Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării!
După mai bine de cinci luni de incertitudine și haos politic, România reintră pe calea normalității, afirmă senatorul PSD de Argeș Ovidiu Puiu! ”Salut învestirea noului executiv condus de premierul Luca Niculescu și îi felicit pe toți miniștrii care și-au asumat responsabilitatea guvernării! Lista de urgențe economice și sociale e lungă și e critică: rectificarea […]
Citește mai mult...
Guvernul Luca Niculescu a trecut de Parlament – 280 de voturi „pentru”
Guvernul condus de Luca Niculescu a primit marți votul de încredere al Parlamentului, punând capăt celei mai lungi crize guvernamentale traversate de România după 1989. Cabinetul a obținut 280 de voturi, mai mult decât necesar pentru învestire. Premierul interimar Ilie Bolojan a ieșit din sală. Luca Niculescu reușește astfel ceea ce doi dintre premierii desemnați […]
Citește mai mult...
Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții
Aproape 20 de șantiere în Pitești. Cristian Gentea anunță progrese la mai multe investiții Primarul Cristian Gentea a mers astăzi pe patru șantiere din Pitești, pentru a verifica evoluția lucrărilor la obiective importante pentru oraș. Viitoarea seră municipală se apropie de finalizare, reabilitarea mai multor unități de învățământ avansează, iar la Colegiul Economic „Maria Teiuleanu” […]
Citește mai mult...