Prefectura Argeş: Piteştiul scapă de restricţiile din week-end!

În urma analizei ratei de incidență Covid 19 din municipiul Pitești (a scăzut la 2.88), prefectul județului Argeș, Emilia Mateescu, anunță că începând cu ziua de vineri 23.04.2021, restricțiile de weekend încetează.

 Drept urmare, operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private își vor putea desfășura activitatea până la orele 21.00, iar circulația persoanelor vă fi permisă până la orele 22.00. Începând cu ziua de sâmbătă, 24.04.2021, orele 00.00, pentru municipiul Pitești, încetează și aplicarea măsurilor Hotărârii CJSU Argeș nr 25/9.04.2021.

Astfel, este permisă activitatea cu publicul a operatorilor economici, de tipul restaurantelor și cafenelelor, care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum a produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, în interiorul clădirilor, fără a depăși 30% din capacitatea maximă. Se reia activitatea desfășurată în spații închise a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc și activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte fără a depăși 30% din capacitatea maximă.

Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei va fi permisă în intervalul orar 05.00- 22.00. Prefectul le mulțumește cetățenilor pentru înțelegerea de care au dat dovadă în ultimele 14 zile. Efortul și ajutorul fiecăruia a condus la scăderea ratei de incidență în municipiul Pitești și în județul Argeș. Este o dovadă în plus că, doar împreună, reușim să depășim această perioadă dificilă. Prefectul recomandă cetățenilor și operatorilor economici continuarea atitudinii responsabile pentru prevenirea răspândirii Covid 19. În acest moment în mai multe centre de vaccinare sunt locuri disponibile cu termen de așteptare mic sau deloc. Prefectul Emilia Mateescu invită cetățenii în centrele de vaccinare pentru a fi vaccinați., anunța Prefectura Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Lucrările la DJ 679 au ajuns la 37%

Modernizarea Drumului Județean 679 a ajuns la un grad de execuție de 37%. Astăzi, 1 iulie, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, împreună cu echipa tehnică a instituției, primari și reprezentanți ai administrațiilor publice locale din zona traversată de DJ 679, au verificat în teren stadiul lucrărilor și evoluția investiției. „DJ 679 este unul dintre […]

Citește mai mult...

Atenționare de inundații pentru județul Argeș

Atenționare de inundații pentru județul Argeș Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelora emis o atenționare hidrologică de Cod galben, valabilă în intervalul 1 iulie 2026, ora 12:00 – 2 iulie 2026, ora 12:00. Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, creșteri de debite și niveluri, cu […]

Citește mai mult...

Punctul de Lucru temporar de la Districtul Piscu Negru a fost operaționalizat

Punctul de Lucru temporar de la Districtul Piscu Negru a fost operaționalizat Începând cu data de 1 iulie 2026, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș, în colaborare cu Secția Drumuri Naționale Pitești, va operaționaliza un Punct de Lucru temporar la „District Piscu Negru”, destinat gestionării situațiilor de urgență și asigurării […]

Citește mai mult...